Dacă a existat vreodată în această lume, printre noi, vreun om care nu s-a lăsat robit de patimi, de ambiţii şi de nebănuite porniri de orgoliu, care a căutat, a găsit şi a ştiut să aprecieze mereu şi mereu adevărul, binele şi frumosul, învăţându-i şi pe alţii să-l urmeze în această neobosită slujire, dacă a existat cineva care, fără a cere nimic, ştia să dăruiască totul, care să-şi cinstească şi să-şi ajute semenii, fără a-i confunda pe prieteni cu neprieteni şi fără a se lăsa înşelat de viclenii şi ticăloşii, acel om a fost mult-regretatul profesor Petru Călin, din Caransebeş, care s-a stins din această viaţă ca o lumânare din ceară curată, după ce a ars luminând tuturor, nefumegând, consumându-se până la capăt, în ziua de 13 septembrie 2013.
Mai pe scurt, cine a fost profesorul Petru Călin? Un autentic specialist, atestat în cercetarea Patrimoniului Cultural Naţional, un eminent consilier editorial cu atestat, adică o recunoscută calificare şi o temeinică experienţă, şi consilier în arte plastice şi spectacologie. A mai fost apoi, până la moarte, un erudit cercetător şi autor de monografii culturale, un neobosit scriitor, editor şi critic dramatic, un desăvârşit teolog autodidact, un fin psiholog şi un versat psihanalist, adică un neîntrecut cunoscător al tipologiei umane. Dacă ar fi să culegem şi să reproducem aici ceea ce spun despre el dicţionarele şi alte multe surse de informare, dar mai ales memoria celor ce l-au cunoscut direct şi au lucrat cu el sau sub coordonarea lui, ar rezulta o biografie ca un veritabil panegiric.
Petru Călin a venit pe această lume într-o zi de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, 29 iunie 1935, în casa părinţilor Gheorghe şi Alexandra Călin, din comuna Brezniţa, judeţul Mehedinţi. După primii ani de şcoală din comuna natală, studiile primare le-a continuat la Caransebeş, cele gimnaziale la Timişoara, cele liceale la Şcoala Normală din Caransebeş, iar cele universitare la Facultatea de Filologie din Timişoara (1966). Despre activitatea lui, într-un spaţiu asemenea celui de care dispunem momentan, nu se poate vorbi decât „telegrafic”, adică extrem de sintetizat, gazetăreşte, însă chiar şi aşa, ea este de-a dreptul uimitoare. Trebuind să se întreţină singur, încă din studenţie, Petru Călin a fost, pe rând, învăţător la Sintea Mare – judeţul Arad şi la Vermeş.
Din perioada cât a activat la Vermeş, datează cele mai bogate experienţe, cele dintâi observaţii asupra comportamentului uman, cele mai sincere prietenii şi cele mai intense amintiri, care i-au rămas neşterse în memorie, trezindu-i vii reverberaţii în suflet, câte zile a avut. Apoi, după obţinerea licenţei, a lucrat ca secretar literar la Tetrul de Stat din Reşiţa, între 1966 şi 1984, şi ca muzeograf-specialist în carte veche şi bibliofilie la Oficiul pentru Patrimoniul Cultural Naţional Caraş-Severin, din cadrul Muzeului din Reşiţa, din 1984 până în 1997, când s-a pensionat.
A debutat cu un articol de actualitate culturală în „Viaţa militară”, Bucureşti, 1959, apoi a publicat numeroase articole cu tematică culturală, literară, de istorie a culturii, dar şi proză, în „România literară”, „Presa noastră”, „Teatrul” (Bucureşti), „Studii de limbă, literatură şi folclor” în „Banatica”, „Flamura”, „Timpul”, „Reşiţa”, „Revista noastră” (Reşiţa), apoi în „Renaşterea bănăţeană” (Timişoara), „Tibiscum” şi „Foaia diecezană” Caransebeş etc. A redactat 96 de caiete de spectacole jucate în premieră pe scena reşiţeană, trei caiete culturale, precum şi caietele aniversare ale Teatrului reşiţean.
Iată ce spune despre stilul lui Gheorghe Jurma, reputat om de cultură, jurnalist, editor şi scriitor reşiţean: „Stilul, expozitiv-descriptiv, ca în orce istorie obiectivă, este clar şi precis, vădind nu numai buna stăpânire a domeniului, ci şi o raportare intrinsecă la o scară de valori ale istoriei culturale bănăţene şi româneşti în general” (din „Dicţionarul Scriitorilor din judeţul Caraş-Severin”, pp. 51-52). Şi, cum „stilul este omul”, ne este limpede ce valoare avea Petru Călin!
La cele menţionate deja, se mai adaugă scrierile în volum: „Ecourile scenei: Teatrul profesionist la Reşiţa 1949 – 1993, Studiu monografic 1”, Reşiţa, Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Caraş-Severin, 1994, „Valori ale tiparului european existente în colecţiile din judeţul Caraş-Severin” (Catalog), Reşiţa, Părţile I – III, 1993 – 1996, „Tiparul românesc diecezan din Caransebeş, 1885 – 1918” (Studiu monografic), Reşiţa, Banatica, vol. I, 1996. (Va urma)
P.S. Cunoscându-l bine pe prof. Petru Călin, mi-am dorit să-l includ printre personalităţile care apar la această rubrică. Mulţumesc părintelui protopop dr. Ioan Bude, pentru acest articol.
Ştefan ISAC
