Fondatorul şi liderul legendarei trupe „Phoenix”, Nicu Covaci, s-a aflat zilele trecute la Caransebeş, la invitația managerului interimar al Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță, Diana Țîrdea. Aceasta a inițiat discuțiile premergătoare în vederea realizării unui proiect unic în România – o expoziţie permanentă a trupei Phoenix.
Ideea s-a născut de fapt în luna august, după Festivalul de Film „Banatul Montan” găzduit de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, organizat de această instituţie, în colaborare cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România şi Institutul Cultural Român, după proiectarea, în cadrul evenimentului, a documentarului „Phoenix. Povestea”, regia Radu Nema, apărut anul trecut şi care a marcat împlinirea a şase decenii de activitate a trupei înfiinţate la Timişoara.
Filmul – ne-a spus Diana Ţîrdea – a avut un feed-back foarte bun, aşa că organizatorii s-au gândit că un spaţiu expoziţional cu tematică „Phoenix” ar trezi interesul caransebeşenilor şi al vizitatorilor muzeului, fiind unic în ţară. Şi cum Ioan Cărmăzan, directorul festivalului şi preşedintele Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Filme din România, este prieten bun cu Nicu Covaci, la sugestia acestuia, fondatorul celebrei trupe a venit la Caransebeş, însoţit de un alt prieten, reşiţeanul Valeriu Sepi, artist plastic, dar şi fost membru al formaţiei „Phoenix”.
Conform declaraţiilor Dianei Ţîrdea, în cadrul întâlnirii s-au creionat ideile referitoare la spaţiul care va fi pus la dispoziția unei astfel de expoziţii și tot ceea ce înseamnă logistică aferentă. Printre exponatele care ar putea ajunge la muzeul din Caransebeş se numără discuri, obiecte personale şi instrumente folosite de membrii formaţiei, afişe, existând chiar posibilitatea ca Nicu Covaci să doneze instituţiei una dintre celebrele sale motociclete.
„Inițiativa a venit din partea muzeului caransebeșean, două săli expoziționale, din cele 11 de care dispune instituția, fiind agreate pentru demersul propus, alte detalii logistice urmând a fi stabilite ulterior”, se arată şi pe pagina de socializare a Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Sonia BERGER