Proiecte de milioane la Ezeriș


Dintr-o discuție purtată cu primarul Ioan Rusu, am aflat că, în curând, comuna Ezeriș va primi 1,5 milioane euro pentru implementarea a două proiecte europene. Primul, în valoare de 500.000 euro, vizează reabilitarea completă a Căminului cultural din centrul de comună (foto), care va fi dotat cu centrală termică, și a celui din satul aparținător Soceni, pentru care sunt prevăzute lucrări de extindere, în plus pentru ambele edificii urmând să se achiziționeze mobilier nou. Celălalt proiect, în sumă de un milion de euro, vizează asfaltarea a 6 km de drumuri din comună, 4,5 km la Ezeriş şi 1,5 km la Soceni. „Lucrările sunt în faza de proiectare. Urmează să ţinem licitaţia, iar execuţia ar putea începe spre sfârşitul lunii septembrie”, ne-a informat Ioan Rusu.

Edilul ne-a mai spus că, în momentul de față, se lucrează la modernizarea zonelor centrale din Ezeriş, unde este în curs de amenajare o parcare, şi din Soceni, aici urmând să se construiascăscenă în aer liber. Primăria investeşte din fonduri proprii câte 150.000 de lei în fiecare din aceste locaţii, estimându-se că lucrările vor fi gata peste o lună. (B. Meteș)