În cea de a doua partidă, contând pentru etapa cu numărul XXX din Liga a IV-a, Scorilo a întâlnit sâmbătă, 15 mai, în deplasare, pe Prolaz Karasevo, echipă clasată pe locul XII şi care, practic, n-ar fi trebuit să-i pună nicio problemă, mai ales ţinând cont de evoluţiile excelente din ultimul timp ale elevilor lui Ion Ibric. Din păcate pentru caransebeşeni, ei au făcut cel mai slab meci din acest campionat, rezultatul final fiind un sec 6-0 în favoarea gazdelor.
Scorul a fost deschis de Radu, în minutul 8, cu un şut de la 20 de metri, la care portarul Semenescu nu a schiţat niciun gest. Aceeaşi fază, avându-l de această dată în prim-plan pe Vulpoi, s-a repetat în minutul 20, când Semenescu a rămas fără replică la şutul atacantului de la Caraşova. A descrie meciul de sâmbătă, chiar şi în linii mari, e extrem de greu, pentru că Scorilo n-a avut, practic, nicio ocazie, nici în prima parte a meciului, nici în adoua, iar gazdele au profitat de faptul că terenul greu împiedica jocul de construcţie, al echipei mai tehnice, şi au mizat pe pasele lungi, în forţă, cu care i-au măcinat pe caransebeşeni.
După reluare, în chiar primul minut, Semenescu a prins o minge, a scăpat-o apoi, iar Radu, pe fază, a majorat avantajul gazdelor la 3-0. În aceste condiţii, locul lui Semenescu în poarta caransebeşeană a fost luat de Laitin, însă până la urmă nici acesta nu s-a dovedit mai norocos decât predecesorul său. În minutul 68, Vulpoi a executat o lovitură liberă din unghi, de la 16 metri, pe lângă zid, mingea l-a lovit pe Laitin în piept, de unde a intrat în poartă. În minutul 74 a venit din nou rândul lui Radu să-şi treacă numele pe lista marcatorilor, el înscriind din 6 metri, cu capul, pe lângă Laitin, iar Vulpoi, ca să-şi egaleze colegul la numărul de reuşite, a mai punctat şi el o dată, în minutul 90, ducând scorul la un incredibil 6-0 pentru gazde.
,,E o ruşine ce s-a întâmplat sâmbătă! E cel mai slab joc al nostru de la începutul campionatului… Să vină o echipă de la ţară, care nu face antrenamente, care se adună doar sâmbăta, şi să-ţi dea şase goluri… O să trecem la măsuri, disciplinare, financiare, nu ştiu să vă spun acum, dar cu siguranţă ele nu vor lipsi”, a declarat preşedintele clubului, Petru Rogovan.
Scorilo: Semenescu (min. 50, Laitin), Ştefănuţ, Geneţ (min. 18, Lepa), Urs, Arnăut, Ionescu (min. 60, Ivanici), Ioja, Puşchiţă, Damian, Bihoneţ. Antrenor, Ion Ibric.
Prolaz Karasevo: Filca, Ghiţă, Drăghia, Pârvu, Radu, Maxim, Subota, Udroiu, Scânteie, Vulpoi, Drăgan; rezerve: Beul, Denuel, Bresceanu. Antrenor, Leo Doană.
A arbitrat la centru Cosmin Corocan, asistat la cele două linii de George Chitucea şi Marian Stoian.
Observatori: Nicodim Macarie, Dorian Micloşină.