O contribuţie dintre cele mai importante la radicalizarea maselor au avut-o foştii prizonieri de război care se întorceau din Rusia Sovietică. De altfel, în ultimele trei luni ale anului 1918, sub înrâurirea puternicelor acţiuni cu caracter social, a energicelor mişcări de eliberare naţională a popoarelor asuprite şi a înfrângerilor suferite pe teatrul operaţiunilor de război de către Puterile Centrale, a început şi procesul de dezagregare a Armatei imperiale multinaţionale. Mii se soldaţi părăsesc frontul în grupuri sau izolaţi şi se întorc acasă, contribuind aici la intensificarea luptelor de eliberare socială şi naţională. Alături de acţiunile muncitorimii, un rol important în adâncirea crizei politice din Austro-Ungaria l-au avut mişcările şi frământările ţărăneşti, care luaseră în unele regiuni o amploare considerabilă.
Odată cu terminarea Primului Război Mondial, şi în localitatea Slatina Timiş s-au reîntors soldaţi care participaseră pe front în cadrul Armatelor imperiului. Ei şi-au manifestat nemulţumirea faţă de nedreptăţile comise împotriva lor şi a familiilor rămase acasă de către autorităţi, prin atacarea proprietarilor străini din localitate şi îndeosebi unguri, austrieci şi germani. De fapt, la această acţiune de răzbunare împotriva asupritorilor de origine străină din localitate a participat aproape toată populaţia satului Slatina Timiş.
Propaganda a avut o mare influenţă şi în rândul unităţilor militare din Transilvania, care erau constrânse să lupte pentru interesele Monarhiei Austro-Ungare. Soldaţii ruşi făceau o puternică propagandă în rândul prizonierilor români, informându-i cu privire la ultimele evenimente din Rusia.
Această stare de lucruri a îngrijorat Comandamentul Armatei Austro-Ungare, care a luat măsuri ca primele linii să fie completate cu un număr suficient de ofiţeri care să supravegheze întâlnirile cu ostaşii ruşi.
Primul Război Mondial, care se termină în anul 1918, face ca soldaţii care erau înregimentaţi în Armata Austro-Ungară, de care au aparţinut în acel timp Banatul şi Ardealul, să părăsească câmpurile de luptă, unii dintre ei cu tot armamentul cu care au luptat pe front, ca arme de foc, baionete, grenade şi chiar mitraliere. O parte din ei ameninţau personalul Căilor ferate pentru a-i transporta fără forme legale. Ba, mai mult, unele grupuri izolate, nefiind organizate şi fără a avea comandanţi, atacau restaurantele în căutare de alimente necesare hranei, văzând în această acţiune şi o răzbunare a lor împotriva tuturor necazurilor şi greutăţilor pe care le-au avut de întâmpinat în timpul anilor de război.
Sosind acasă înarmaţi şi nefiind suficient supravegheaţi de către autorităţi, slătinarii veniţi de pe front, negăsind nici aici alimentele necesare hrănirii familiilor, au pornit prin sat în căutarea acestora la proprietarii străini, respectiv la unguri, germani şi, evident, aceştia refuzându-le dorinţele, erau atacaţi. Astfel, a fost jefuit comerciantul Haasz Ignaţie, care avea prăvălie în fostul local al Poştei, a fost atacată prăvălia lui Klein Eugen, care avea magazinul în casa lui Simon Petru, Casa parohială romano-catolică – protopop Gheorghe Kereszi –, fiind devastată toată clădirea, iar pe îngrijitoarea parohului, Ujfalusi Rosa, în etate de 60 de ani, au omorât-o. A mai fost devastată, de asemenea, şi locuinţa de vară a lui Ury Ludovic, fost preşedinte la Curtea de casaţie maghiară. În continuare, a fost jefuită Cazarma gărzii financiare, din clădirea demolată cu ocazia construirii noului local al Şcolii.
De frica mulţimii, cei trei jandarmi unguri de la Postul Slatina au dispărut din localitate, aşa că foştii soldaţi au putut acţiona fără să întâmpine vreo rezistenţă. În ultima zi – şi cea fatală –, au programat să jefuiască fosta Fabrică de cherestea din Sadova Veche, situată pe locul unde locuiau Weselak Mihail şi Muk Ioan. Fabrica era condusă de directorul Haas David şi fiul acestuia, Haas Fridrich, care au fost bătuţi şi li s-au luat obiectele de valoare din casă. La 2 noiembrie 1918 a sosit în gară la Slatina Timiş un vagon remorcat de o locomotivă. Cei care au remarcat acest lucru au fugit în pădure. Din vagon au coborât 40 de soldaţi, comandaţi de un sublocotenent ungur. Au încercuit fabrica şi aci au fost prinşi cinci oameni: Humiţa Mihai, Babeu Vasile, Corici (David) Iacob, Tîrfăloagă Luca, Banda Pau. Au fost aduşi de soldaţi la Primăria din Slatina Timiş.
Sublocotenentul a raportat că a prins cinci revoluţionari, cerând Tribunalului Militar din Timişoara să dispună cele de urmat. În ziua următoare s-a primit, tot telefonic, ordin să-i execute, prin împuşcare, pe toţi cinci. Nicio o judecată legală, niciun drept de apărare, fără a li se citi vreo sentinţă, au fost puşi la zid în faţa şcolii, legaţi la ochi şi împuşcaţi.
La actul execuţiei au fost de faţă mulţi locuitori ai satului, convocaţi în acest scop prin batere de tobă. Pentru faptele lor, însă, nu era cazul ca aceştia să fie condamnaţi la moarte. Trebuia ca o comisie să stabilească toate pagubele cauzate, şi apoi toată localitatea obligată la plata daunelor, întrucât, alături de cei cinci, mulţi cetăţeni au participat la aceste acte. A doua zi după execuţie, în împrejurimile satului s-au găsit diferite obiecte, lucru ce demonstra faptul că mai mulţi locuitori participaseră la aceste fapte, împotriva proprietarilor străini. (Va urma)
Prof. Gheorghe ZEICU
