Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor, 20-31 octombrie 2011, demers statistic de importanţă strategică pentru România


Preocupările actuale ale demografiei se orientează tot mai mult spre cunoaşterea, descrierea şi analiza evoluţiei familiilor şi a gospodăriilor, ca formă esenţială a modului de convieţuire umană, suport informaţional statistic esenţial pentru construirea politicilor de dezvoltare economică şi socială a ţării.

Prin strategia elaborată cu privire la Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor, ce se va desfăşura în luna octombrie, se va extinde fondul de informaţii care să caracterizeze evoluţia în timp a familiilor, respectiv a gospodăriilor – componentele de bază ale convieţuirii umane.

În acest fel, vor putea fi descrise în viitor tendinţele principale ale evoluţiei familiilor şi gospodăriilor, din care să se desprindă, prin studiu, aspecte privind fenomenul de îmbătrânire a populaţei; creşterea gospodăriilor de persoane singure sau a familiilor monoparentale; evaluarea numărului şi structurii generaţiilor care convieţuiesc în cadrul familiei; structura familiilor după numărul de copii şi cel al copiilor întreţinuţi; componenţa familiilor după relaţiile de rudenie sau parentale; statutul femeilor în cadrul familiei; fenomenul migraţiei, în special al migraţiei temporare, la muncă în străinătate, şi altele.

În perspectiva următoarelor decenii, situaţia şi evoluţia familiilor trebuie cercetate mai complex, în multiplele lor corelaţii demografice şi social-economice, având în vedere faptul că o dezvoltare umană durabilă nu poate omite rolul pe care familia îl are şi îl va avea în evoluţia societăţii.

Astfel de obiective complexe nu pot fi abordate fără informaţiile obţinute în urma desfăşurării Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor, mai pregnant orientat spre asigurarea de informaţii pertinente şi foarte detaliate, care să poată fi utilizate în lucrări şi cercetări asupra unor aspecte prioritare ale dezvoltării durabile, cum sunt cele privind dezvoltarea reţelei aşezărilor umane şi ale amenajării teritoriului (inclusiv a studiilor de urbanism), cele ale aspectelor calităţii vieţii legate de condiţiile de locuit (inclusiv ale utilizării fondului unităţilor de locuit), privind fundamentarea dezvoltării construcţiilor de locuinţe şi a dotărilor edilitare necesare, cele legate de mediul ambiant.

În plus, cerinţele prioritare ale fundamentării strategiei şi programelor de dezvoltare regională, precum şi a programelor de dezvoltare economică şi socială a unor regiuni şi zone defavorizate, vor putea fi satisfăcute prin valorificarea corespunzătoare a informaţiilor disponibile ale recensământului.

Aceste informaţii nu pot fi obţinute decât printr-o participare şi cooperare responsabilă a tuturor locuitorilor României, prin răspunsuri oneste date la întrebările recenzorilor, ştiut fiind că toate aceste informatii se bucură, în conformitate cu Legea statistică, de confidenţialitate absolută, că ele nu pot fi folosite în nici un fel de circumstanţe altfel decât în scopuri statistice.

Sonia BERGER