Regal cultural-artistic la Caransebeş 1


            Sub genericul „Poezia vie”, sâmbătă, 20 februarie, municipiul Caransebeş va găzdui o amplă manifestare culturală, la care vor participa grupurile literare „Anotimpuri” din Lugoj, „Direcţia 9” din Bucureşti, „Semenicul” din Reşiţa, „Sorin Titel” din Caransebeş şi „Virgil Birou” de la Anina.

Astfel, de la ora 15, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei va avea loc prezentarea cărţilor „Ciocolată cu lămâie”, semnată de Valeriu D.G. Barbu, „Ultima gară”, de Iosif Caraiman, „Nimeni, nimic, niciodată”, de Ciprian Chirvasiu, „Târziu, dar neînserat”, a lui Marius Dumitrescu, „Fereastra care nu mă ştie”, de Ion Oprişor, „O căsnicie infernală”, volum semnat de Nicolae Sârbu, şi „Profetul popular”, de Adrian Suciu. Partea muzicală va fi asigurată de Radu Cârstea.

De la ora 18, Sala de cenaclu a Casei de Cultură „George Suru” va fi gazda unei acţiuni în cadrul căreia vor fi prezentate o serie de reviste literare şi vor avea loc dezbateri având ca subiect presa literară.

Manifestarea este organizată de Primăria municipiului Caransebeş, Casa de Cultură „George Suru” şi Asociaţia Culturală „Direcţia 9” din Bucureşti.

Bianca METEŞ


Un gând despre “Regal cultural-artistic la Caransebeş

Comentariile sunt închise.