Regal de muzică clasică la Sinagoga „Beith El”


Manifestările culturale au continuat, zilele trecute, la Sinagoga „Beith El” din municipiul Caransebeş, cu implicarea tânărului membru al Cultului iudaic, Ery Pervulescu, în vârstă de 17 ani, elev la Colegiul Naţional „C.D. Loga”. Prin urmare, templul mozaic, cunoscut pentru acustica sa deosebită, a fost duminică, 15 noiembrie, gazda unui concert extraordinar de orgă la patru mâini, susţinut de interpretele Camelia Estera Cărăbaş şi Cristina Struţa, de la Filarmonica „Banatul” din Timişoara, intrarea la eveniment fiind liberă.

Manifestarea a debutat în mod solemn, prin intonarea imnurilor naţionale ale celor două state, România și Israel. În continuare, programul muzical a cuprins lucrări celebre compuse de clasicii G.F. Haendel, P.I. Ceaikovski, A. Diabelli, W. A. Mozart, M. Clementi şi J. Haydn. La acţiune au participat managerul Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu, preşedintele Comunităţii Evreilor din Lugoj, Ivan Bloch, alţi reprezentanţi ai Cultului evreiesc din localitate, personalităţi culturale ale urbei de pe Timiş şi Sebeş, dar şi un număr impresionant de iubitori ai muzicii clasice de toate vârstele.

Este extrem de important să ne cunoaştem între noi, pentru că doar aşa vom putea convieţui împreună. Dialogul înseamnă înţelegere şi cunoaştere, iar din înţelegere şi cunoaştere rezultă prietenie. Aceasta este deviza pe care noi, mica comunitate din Caransebeş, o avem în minte la fiecare eveniment pe care-l desfăşurăm. Încercăm, prin fiecare manifestare, să arătam puţin din cultura iudaică, pentru că doar aşa o să reuşim să clădim o societate bazată pe încredere, înţelegere şi cunoaştere reciprocă. Din punct de vedere cultural, în anul ce va urma, vom încerca să fim cel puţin la fel de activi ca şi anul acesta, şi sperăm ca dumneavoastră să fiţi alături de noi şi în continuare”, a declarat administratorul Sinagogii „Beith El”, Ery Pervulescu.

Evenimentul cultural a precedat astfel „Sărbătoarea de Hanukka”. Hanukka reprezintă „Sărbătoarea inaugurării”, fiind cunoscută şi ca „Sărbătoarea luminilor”. Este o sărbătoare care durează opt zile şi comemorează rededicarea Templului din Ierusalim în urma victoriei revoltei conduse de fraţii Macabei asupra monarhiei seleucide din Siria, care încerca să distrugă religia evreiască şi să elenizeze popoarele de sub dominaţia sa, între anii 165-163 Înainte de Hristos.

În această perioadă, conform tradiţiei evreieşti, se aprinde Hanuchia, un sfeşnic special cu opt braţe. În fiecare dintre cele opt zile se aprinde câte o lumânare, începând cu mijlocul şi ajungând în cea de-a opta zi către unul dintre capetele sfeşnicului.

Să mai spunem că manifestarea derulată duminică la Sinagoga „Beith El” a fost organizată prin implicarea Comunităţii Evreilor din Lugoj – Obştea Caransebeş, Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi Casei de Cultură „George Suru”.

Vasi POPESCU