Miercuri, 9 noiembrie, a fost inaugurată Secţia de Neonatologie a Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, în cadrul unui proiect derulat de Fundația Vodafone România, Primăria Caransebeș și Fundația Comunitară Banatul Montan şi care a însemnat atât renovarea secției, pentru prima oară de la înființarea spitalului în urmă cu 50 de ani, cât şi dotarea cu aparatura necesară. Lucrările de renovare au fost executate de Primăria Caransebeș, printr-o investiție de peste 500.000 de lei din bugetul local, iar Fundația Vodafone a asigurat cea mai mare parte din dotări cu 650.000 de lei, şi aici aportul Primăriei fiind de peste 50.000 de lei.
La eveniment au participat primarul Felix Borcean, managerul spitalului, Adrian Dumbravă, conducerea Fundaţiei Vodafone România, reprezentanți ai Fundației Comunitare Banatul Montan, viceprimarul Felician Pasere, city-managerul Florin Bogdea, deputatul Marius Damian, angajaţi ai Compartimentului Proiecte al Primăriei Caransebeș care s-au ocupat de scrierea proiectului, dar și cadre medicale.
„A fost o muncă enormă în spatele acestui proiect de care va beneficia întreaga comunitate din jurul Caransebeșului. Adrian Dumbravă a născocit și acest proiect și îmi spunea la vremea respectivă că vom avea o secție premium, la fel ca în clinicile private. Eu sper că e doar începutul. O parte consistentă în bani și muncă aparține Primăriei Caransebeș, circa 500.000 de lei din bugetul local pentru reabilitarea secției. Mulțumim Fundației Vodafone, Fundației Comunitare Banatul Montan, succes celor care deserviți această secție!”, a spus primarul Felix Borcean.
„Atunci când un nou-născut ajunge la Neonatologie, apare o adevărată loterie, cine trăiește și cine moare. Să ne imaginăm că în secție e un singur ventilator și sunt doi nou-născuți care au nevoie de aparat în același timp. N-aș vrea să fiu în pielea medicului care decide. Dotarea dintr-o secție face diferența dintre calitatea vieții pe care o va avea acel copil ulterior”, a spus şi Angela Galeţa, directoarea Fundaţiei Vodafone România.
Prin acest proiect, la spitalul din Caransebeş au fost aduse incubatoare performante, sisteme de ventilație moderne, lămpi de fototerapie, mese de tratament și resuscitare, iluminator de vene, pătuțuri, monitoare de funcții vitale, mese de înfășat, scaune de alăptat sau injectomate. În ceea ce priveşte renovările, au fost schimbate uşile şi s-au executat lucrări de zidărie, zugrăveli, au fost înlocuite instalațiile electrice, sanitare, de prevenire a incendiilor şi tarkett-ul.
Managerul spitalului, Adrian Dumbravă, a declarat că miercuri a fost inaugurată cea mai modernă secție medicală din Caraș-Severin. „Pe lângă dotări și reabilitare, am întregit secția cu încă un medic, vrem să aducem calitatea în toate secțiile din spital. Suma acestui proiect a fost de 1,6 milioane de lei, cu acești bani se pot face lucruri frumoase. Dacă în fiecare an ne propunem să reabilităm o secție sau două, sumele nu sunt exorbitante, e în puterea noastră, tot ce vine din alte surse e un bonus”, a mai spus acesta.
Șefa de la neonatologie, medicul Victoria Dozsa, era și ea încântată de cum arată acum secția în care a ajuns pentru prima oară în urmă cu mulți ani. „Sunt aici de 34 de ani, secția am preluat-o de 25 de ani, cam de atunci erau și dotările, iar reabilitări totale nu s-au făcut niciodată, spitalul fiind inaugurat în 1972. Acum s-a refăcut totul, schimbarea este radicală. Iar aparatura modernă primită de la Vodafone e ceva… Dacă nu acționezi rapid la un nou-născut, se pot întâmpla lucruri care-l pot afecta pentru întreaga viață. Medicina nu se mai poate face doar cu stetoscopul, sunt detalii de finețe”, a spus şi Victoria Dozsa, şefa Secţiei de Neonatologie.
Sonia BERGER