Resfinţirea bisericii parohiei Zăgujeni


În Duminica a XXXI-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sf. Liturghie la parohia Zăgujeni, din protopopiatul Caransebeş.

Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii parohiale, restaurate prin osârdia preotului paroh Aurelian Jucu, alături de bunii săi credincioşi. În ultima perioadă, astfel, la sfântul lăcaş, precum şi la casa parohială s-au efectuat ample lucrări de restaurare. Încununarea acestor activităţi s-a împlinit în Duminica a XXXI-a după Rusalii, sau A orbului din naştere, când Chiriarhul locului, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii şi Dumnezeiasca Liturghie.

În cadrul Sf. Liturghii, Ierarhul a hirotesit întru sachelar pe părintele paroh, iar în încheiere a oferit acte de cinstire ctitorilor şi binefăcătorilor bisericii parohiale din Zăgujeni.

Totodată, Chiriarhul a ţinut şi un cuvânt de învăţătură celor prezenţi la Sf. Liturghie. „Întâmplarea din Sf. Evanghelie, care astăzi s-a citit, ne pune în faţa ochilor duhovniceşti o minune pe care Mântuitorul Iisus Hristos o săvârşeşte în apropierea Ierihonului, vinecând un orb din naştere. Întrucât această întâmplare ne este relatată şi de ceilalţi evanghelişti, deducem că are o relevanţă importantă în plan duhovnicesc, dovadă fiind faptul că şi Biserica a rânduit ca această minune să fie relatată în zi de Duminică. Aşadar, vindecarea orbului din naştere ne învaţă că trebuie să cerem şi noi Mântuitorului Iisus vindecarea de orbirea sufletească. A fi orb sufleteşte, însemnează a nu-ţi vedea neputinţele pentru a te lupta cu ele. Orbirea din naştere este un handicap, care te privează de a întreprinde în viaţă anumite lucrări. Cel care este orb din naştere nu ştie să se bucure de lumina zilei şi de bucuria desăvârşită a ei. Mai mult, orbirea din naştere este o boală care se vindecă foarte rar şi foarte greu. Aşadar, evanghelia de astăzi ne descoperă că oricât de orbiţi suntem sufleteşte, strigătul către Lumina cea neapropiată ne va aduce lumina sufletească şi ne va limpezi gândurile şi simţirile. Sf. Efrem Sirul spune în rugăciunea care se rosteşte în Postul Mare: <<…dăruieşte-mi ca să îmi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu…>>. A ne vedea greşelile înseamnă a nu fi orbiţi de mândrie şi pizmă, înseamnă a ne curăţi cugetele, pentru a ne putea conştientiza starea de fapt şi de aici începând a lucra pentru zidirea noastră spre cer. Am revenit de altfel cu mare bucurie la parohia Zăgujeni, pe care am mai vizitat-o, însă nu am slujit aici Sf. Liturghie, dar iată că Dumnezeu a rânduit ca în zi de duminică să resfinţim lucrările la această biserică şi să ne bucurăm de roadele duhovniceşti din această aşezare. Felicităm, aşadar, pe părintele paroh şi pe toţi credincioşii şi îi îndemnăm să rămână pe mai departe lucrători vrednici în Biserica lui Hristos”.

În după-amiaza aceleiaşi zile, Ierarhul a vizitat şi Centrul de Plasament ,,Casa Noastră” din Zăgujeni, unde a oferit tinerilor un moment artistic, dar şi duhovnicesc, pregătit de grupul ,,Katharsis” al Episcopiei Caransebeşului. Cu acest prilej, tinerii care vieţuiesc în acest aşezământ filantropic au primit daruri din partea Întâistătătorului Eparhiei Caransebeşului.

Vizibil emoţionat, domnul director al Centrului, Constantin Szilardi, a afirmat că sprijinul afectiv şi spiritual venit din partea Episcopiei Caransebeşului este mai mult apreciat de asistaţii aşezământului decât orice altă nevoie materială. Domnia-Sa a mai apreciat că nicio instituţie nu şi-a îndreptat atenţia catre aceşti copii mai mult decat Biserica Ortodoxă Română.

În încheiere, Ierarhul ne-a mărturisit că ziua de 23 ianuarie a constituit o zi de bucurie duhovnicească, dar şi de misiune a Eparhiei în rândul credincioşilor din localitatea Zăgujeni.

Protos. Casian RUŞEŢ