Revelion la… vârsta a treia


„Revelionul Pensionarilor” a avut loc, şi în acest an, la Caransebeş, prin implicarea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, şi a Primăriei Municipiului. Cu acest prilej, la sfârşitul săptămânii trecute a fost organizată o masă festivă cu meniu complet, şi un spectacol artistic, ai căror beneficiari au fost peste 200 de persoane de vârsta a treia, cu domiciliul stabil în urbea de pe Timiş şi Sebeş. Cadrul muzical al petrecerii a fost întreţinut de soliştii de muzică populară specifică zonei Banatului Montan, Petrică Orbulescu şi Daniela Văcărescu. Acţiunea, care a devenit deja una tradiţională, fiind la cea de-a noua ediţie, s-a desfăşurat, la fel ca şi în anii precedenţi, la cantina Primăriei.

Pensionarii au mulţumit celor care au organizat evenimentul şi speră ca şi pe viitor să se desfăşoare astfel de petreceri, întrucât acestea reprezintă pentru ei cea mai mare bucurie. De asemenea, odată cu Noul An, vârsnicii îşi mai doresc „sănătate”, iar anul 2011 să fie unul mai bun.

Din partea Primăriei Caransebeş au fost alături de sărbătoriţii zilei viceprimarul Ilie Iova şi city-managerul Nicolae Borcean, care le-au urat vârsnicilor „La Mulţi Ani cu Sănătate!”

Distracţia de la „Revelionul Pensionarilor” a continuat până în zori, astfel bătrânii uitând pentru câteva ore de vârstă şi problemele de zi cu zi. (L. Dinu)