Revitalizarea și amenajarea spațiilor verzi, discutate cu cetăţenii



Primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, împreună cu echipa de proiectanţi și constructori, a participat recent la o întâlnire cu locuitorii de pe Aleea Rapsodiei, Aleea Sportivilor şi Strada Luță Ioviță, cu privire la proiectul de revitalizare și amenajare a spațiilor verzi din cartier. Acest proiect vizează amenajarea grădinilor și aleilor dintre blocuri cu dale, arbori, mobilier urban şi iluminat public.
Între timp, în acest cartier se derulează şi un alt proiect important, acela de schimbare a rețelelor de apă şi canalizare, care este aproape de finalizare.
„Zona trebuie tratată unitar, nu vor mai exista grădini amenajate de cetățeni, ci spațiile verzi vor putea fi utilizate de toți oamenii din zonă. Proiectul a fost făcut de o echipă de specialiști, arhitecți şi peisagiști, iar la final ne vom bucura cu toții de transformarea radicală a acestei zone. Până atunci, trebuie să suportăm puțin deranjul creat, însă schimbarea va fi una pozitivă”, le-a transmis Felix Borcean cetățenilor din zonă.
Bianca METEŞ