Evenimente social-politice pe Valea Bistrei
Elementele evocatoare ale unor evenimente referitoare la trecutul nostru se integrează organic în aria vastă a istoriei naţionale, prezentând întotdeauna interes deosebit pentru toate categoriile de cititori. De cele mai multe ori, însă, aceste elemente de istorie locală sunt trecute sub tăcere, fiind considerate neînsemnate.
Astăzi, când locurilor şi urmelor istorice, precum şi monumentelor culturii materiale şi spirituale li se acordă toată atenţia cuvenită, evocarea unor evenimente istorice precum cele din rândurile de faţă credem că sunt binevenite.
Poziţia sa geografică, în apropierea trecerii spre Ardeal prin Porţile de Fier ale Transilvaniei şi Rusca Montană spre Valea Mureşului, a făcut din această zonă a Munţilor Poiana Ruscăi un important centru economic şi militar.
Dispunem relativ de suficiente surse documentare privitoare la mersul Revoluţiei de la 1848-1849 în zona noastră şi în împrejurimi. Unele sunt acte oficiale, altele sunt însemnări (Istoria Banatului, Patriciu Drăgălina) ale contemporanilor, făcute în timpul derulării evenimentelor, ori ceva mai târziu. Altele reprezintă studii sau lucrări cu caracter de sinteză asupra Revoluţiei. Dar continuă să existe – mai ales în zona noastră – multe documente sau informaţii încă nevalorificate de către istoriografi. Pe unele dintre acestea am reuşit să le identificăm şi să le folosim, în vederea obţinerii unei imagini cât mai complete asupra celor întâmplate în urmă cu 170 de ani.
Ca parte integrantă a Comitatului Caraş din Imperiul Habsburgic, zona cercetată şi-a avut soarta strâns legată, în timpul Revoluţiei de la 1848-1849, în primul rând de cea a Comitatului, şi apoi de ceea ce se întâmpla în Imperiu.
Din aceste spuse, decurge o importantă cerinţă metodologică pentru înţelegerea corectă a celor ce s-au petrecut în special în localitatea Rusca Montană, impunându-se încadrarea acesteia în contextul general al Revoluţiei.
Dându-şi seama de rolul pe care îl poate deţine Rusca Montană în viaţa social-politică şi militară, depăşind ca importanţă strategică alte localităţi din jur, autorităţile habsburgice i-au acordat o atenţie deosebită.
Pe la 1762, zona Ruscăi Montane era anexată Graniţei militare habsburgice, localitatea primind o administraţie militară.
În primele luni ale Revoluţiei, activitatea organelor de conducere din Comitat a fost canalizată cu precădere în direcţia menţinerii ordinii publice şi a aplicării legilor votate de Dieta din Pojon-Bratislava, în primul rând a legii cu privire la înfiinţarea şi organizarea Gărzilor naţionale, menite să apere atât liniştea internă, cât şi cuceririle Revoluţiei.
În luna iulie a anului 1848, unităţile Regimentului de Grăniceri Româno-Bănăţean au ocupat localitatea, au desfiinţat Garda naţională şi au pus sub control militar uzinele, obligând conducerea şi muncitorii să producă armament pentru Armata imperială.
Campania transilvană victorioasă a generalului de origine poloneză Iosif Bem, în aprilie 1849, încerca să pătrundă din Transilvania în Banat prin Coşeviţa – Tomeşti – Rusca Montană şi Trecătoarea Porţile de Fier ale Transilvaniei.
Revoluţionarilor maghiari le-a reuşit respingerea Companiilor 23 şi 25 ale Regimentului 13 Grăniceri Româno-Bănăţean în direcţia Caransebeşului, deşi populaţia românească de pe Valea Bistrei a opus o rezistenţă îndârjită revoluţionarilor.
Aceste modificări în atitudinea românilor cărăşeni faţă de cauza Revoluţiei maghiare nu erau determinate de oportunism politic, ci reprezentau consecinţa firească a unei evoluţii treptate survenite în urma repetatelor refuzuri ale conducătorilor maghiari de a satisface revendicările de bază ale românilor bănăţeni – libertatea naţională şi cea religioasă –, atât de clar şi de pregnant exprimate la Lugoj, în ziua de 27/15 iunie, şi în discursul lui Eftimie Murgu în faţa deputaţilor dietali, la 26 august.
La 17 aprilie 1849, la Caransebeş, Iosif Bem a discutat cu proprietarii Uzinelor din Rusca Montană, Karoly Maderspach şi Antal Hofmann, lăsând comandă oficială pentru fabricarea de obuze şi grenade. Pentru protecţia uzinei, generalul Bem a ordonat deplasarea unei companii a Batalionului de Infanterie 24, sub comanda cpt. Reményi şi a lt.-maj. Iosef Réty.
Până la sfârşitul luptelor pentru independenţă, Uzinele din Rusca Montană s-au ocupat numai cu fabricarea muniţiei de război pentru dotarea armatei lui Bem.
În perioada când Iosif Bem s-a oprit pe Valea Bistrei, guvernatorul regiunii, Fülop Lipot, pentru a dovedi ataşamentul său faţă de ideile revoluţionarilor, a schimbat denumirea localităţii Ferdinandsberg în cea de Bemhegy (hegy, în maghiară = deal, deci Dealul lui Bem). Tot aşa, la Rusca Montană, Pârâului Petrinel i s-a spus Pârâul Împăratului.
După capitularea de la Şiria, generalul Bem, rănit în lupta de la Timişoara, împreună cu câţiva ofiţeri şi soldaţi, a trecut munţii prin Făget – Luncani – Tăul Ursului, spre Rusca Montană, unde au ajuns în dimineaţa de 21 august 1849. Deşi Bem intenţiona să petreacă noaptea în casa familiei Maderspach, acesta i-a urgentat plecarea mai departe, îngrozit de răzbunarea şi furia austriecilor.
A doua zi după plecarea lui Bem, o trupă de cavalerie austriacă din Regimentul Lichtenstein, sub comanda cap. Gröber, a ocupat Casa Maderspach. Soţia acestuia, Francisca, a fost arestată împreună cu parohul romano-catolic Ferenk Vuchetich, pe motiv că ar fi pactizat cu revoluţionarii unguri, iar Karoly Maderspach, a doua zi după arestarea soţiei, s-a sinucis.
Primul Război Mondial aducea Unirea Transilvaniei cu România. Ca o consecinţă a acestui act istoric, începând cu anul 1919 se renunţă la denumirile maghiare ale localităţilor Ruskabanya şi Bemhegy, revenind la cele de Ruskberg şi Ferdinandsberg.
Doinel PUIU MĂRGINEANU
