Unul dintre proiectele de pe ordinea de zi care a iscat controverse în ultima şedinţă a Consiliului Local Caransebeş a fost cel referitor la ajustarea tarifului pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere, până la deschiderea Deponeului ecologic de la Lupac. Conform proiectului de hotărâre, valoarea acestuia ar fi trebuit să fie de 102 lei/mc (fără TVA) şi 121,38 lei/mc (cu TVA inclus), revenindu-se, astfel, la situaţia anterioară adoptării Hotărârii Consiliului Local Nr. 26/25.01.2017, respectiv la tarifele practicate în anul 2013.
Cu alte cuvinte, asociaţiile de proprietari/locatari ar fi trebuit să plătească lunar 10,2 lei/persoană (fără TVA) şi 12,14 lei/persoană (cu TVA), persoanele fizice – 12,75 lei/persoană (fără TVA) şi 15,17 lei (cu TVA), iar persoanele juridice – 127,5 lei/persoană (fără TVA) şi 151,73 (cu TVA).
Cu câteva zile înainte, primarul Felix Borcean anunţase şi el o scădere majoră a acestor tarife, precum şi o uniformizare a lor, în sensul că nu vor mai exista diferenţe între cetăţenii care locuiesc la bloc şi cei de la case, aliniindu-se la preţul perceput de operatorul de salubritate din Zona 1 a judeţului Caraş-Severin, care răspunde de perimetrul în care intră Reşiţa şi Caransebeşul, dar asta după deschiderea Deponeului de la Lupac.
Liderul grupului social-democrat din Consiliul Local Caransebeş, Florin Bodgea, ca iniţiator al proiectului, a cerut ca tariful să scadă şi mai mult, „până la impunerea legii”, după cum s-a exprimat în plenul şedinţei. Cum Felix Borcean nu a fost prezent, viceprimarul Marius Isac şi Ovidiu Chimigeriu, directorul SC Transal Urbis SRL, au încercat să-i explice că, deocamdată, acest lucru e imposibil, deoarece operatorul municipal de salubritate lucrează la nota de fundamentare a noilor tarife, încercându-se alinierea lor la 9,2 lei, atât cât va percepe societatea care se va ocupa de gestionarea deşeurilor în Zona Reşiţa – Caransebeş odată cu deschiderea Deponeului ecologic de la Lupac. Nota de fundamentare a tarifelor – a mai spus Ovidiu Chimigeriu – va fi pusă la dispoziţia consilierilor locali caransebeşeni la şedinţa din luna decembrie.
În final, proiectul de hotărâre a fost respins, deoarece consilierii liberali s-au abţinut de la vot, iar social-democraţii nu au fost în număr suficient de mare încât să-şi impună iniţiativa.
Problema s-a tranșat însă după câteva zile, în recenta ședință a AGA de la Transal Urbis. Astfel, de la 1 ianuarie 2018 și până la deschiderea Deponeului de la Lupac, prețul va scădea și se va omogeniza la nivelul de 10,52 lei, atât pentru cetăţenii de blocuri, cât şi pentru cei de la case, proiectul de hotărâre urmând să ajungă în Consiliul local în ședința din această lună.
Sonia BERGER