Rugă şi apă potabilă la Constantin Daicoviciu


Comunităţile din satele Prisaca şi Zăgujeni, aparţinătoare comunei Constantin Daicoviciu, au fost în sărbătoare în ziua prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Aici a fost organizată tradiţionala Rugă, ocazie cu care localnicii şi-au dat întâlnire la joc şi au primit „goştii” la masă.

De asemenea, tot cu acest prilej a fost inaugurată în mod oficial cea mai importantă investiţie realizată în comuna Constantin Daicoviciu. Este vorba despre finalizarea lucrărilor de construcţie a reţelelor de alimentare cu apă, canalizare şi staţii de epurare în satele Prisaca şi Zăgujeni. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de 2,1 milioane de euro, finanţarea acestora făcându-se din fonduri europene, prin accesarea Măsurii 322. Anterior festivităţilor de tăiere a panglicilor în cazul celor două staţii de epurare, au fost oficiate slujbe de sfinţire ale respectivelor obiective.

La eveniment au fost prezente o serie de oficialităţi judeţe şi locale.

Racordarea efectivă a consumatorilor la reţelele de alimentare cu apă şi canalizare urmează să fie realizată până la finele anului în curs.

Conform tradiţiei, ulterior, locuitorii satului Prisaca şi invitaţii acestora şi-au dat întâlnire la hora şi jocul popular, care s-au desfăşurat în faţa Căminului Cultural. Programul muzical a fost întreţinut de îndrăgita solistă Nicoleta Voica. Sărbătoarea ocazionată de desfăşurarea tradiţionalei Rugi în satul Prisaca a continuat pe parcursul a trei zile.

Liviu DINU