Rugă şi inaugurare la Jupa de Sfântul Dumitru


Comunitatea din cartierul caransebeşean Jupa a fost în sărbătoare în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir. Aici a fost organizată tradiţionala „Rugă”, ocazie cu care localnicii şi-au dat întâlnire la joc şi au primit „goştii” la masă. Anul acesta, la Jupa, praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie a coincis cu inaugurarea a două proiecte prioritare pentru comunitatea de aici. În primul rând, este vorba despre punerea în funcţiune la lăcaşul de cult a unei centrale termice, prin susţinerea financiară a consilierului local caransebeşean Stelian Cornea.

După ce tradiţionala horă a fost deschisă de primarul Ion Marcel Vela, cei prezenţi la Căminul Cultural s-au deplasat la noua staţie de epurare, unde a fost inaugurată investiţia intitulată „Alimentare cu apă, canalizare menajeră şi staţie de epurare în satul aparţinător Jupa”. La evenimentul prilejuit de tăierea panglicii au mai luat parte constructorii şi o serie de oficialităţi locale, în frunte cu conducerea Primăriei Caransebeş.

Finanţarea lucrării a fost făcută în baza O. G. 7, de către Executivul României de pe vremea fostului Guvern liberal, precum şi cu aportul de fonduri de la bugetul local al municipiului Caransebeş. „Participăm la un moment important pentru comunitatea care de acum poate trăi la standarde pe care oricine şi le doreşte. Pe de altă parte, zona devine de-acum atractivă pentru eventualii investitori, care pot crea aici noi locuri de muncă pentru localnici”, a precizat primarul Ion Marcel Vela

Alimentarea cu apă, precum şi canalizarea, sunt realizate din tuburi PVC de ultimă tehnologie. Staţia de epurare este una de concepţie modulară, realizată din inox, şi deserveşte un număr de aproximativ patru kilometri de reţele de apă curentă, respectiv patru kilometri de reţele de canalizare menajeră la care se pot racorda toţi cetăţenii din Jupa. „Această staţie de epurare a apelor uzate a fost construită să funcţioneze după toţi parametrii ceruţi de Apele Române. Este vorba de o staţie modulară, sută la sută din inox, a cărei perioadă de funcţionare nu are limite, iar apa, odată purificată, intră curată în râul Timiş”, a spus Brăduţ Blajovan, reprezentantul firmei care a asigurat echipamentul staţiei de epurare, lider pe piaţă.

În perioada următoare, reţelele şi staţia de epurare vor fi predate printr-un Protocol către societatea Aquacaraş – Exploatarea Caransebeş, pentru a fi introduse în sistemul integrat al urbei de pe Timiş şi Sebeş.

Liviu DINU

Carmen SENCO