Gândirea este nestatornică, și trece de la o neînțelegere la alta, își face repede socotelile ei. De aceea se numește cuvânt gânditor. Deci, gândirea și privirea, ce ar lua naștere cu acest fel de cuvânt mintal la înțelegerile spirituale și dumnezeiești, este socotită de Sfinții Părinți rugăciune. Sfântul Isaac zice: „Fraților, trebuie să știm și aceasta că orice vorbire internă, orice grijă a bunei gândiri în Dumnezeu, orice cuget în cele duhovnicești, în rugăciune se socotește și numai într-însa se decide și se socoate (adică se numește rugăciune), și se cuprinde în acest nume, fie că e vorba de citiri, grăiri spre slava lui Dumnezeu, grijă de mâhnire în Domnul, fie de închinăciuni ale trupului, cântare de psalmi, ori altceva de acest fel, din care se desprinde învățarea rugăciunii curate”.
Dar mai ales la sfârșitul unei astfel de cugetări cerem să primim de la Domnul vreun lucru bun sau vreo binefacere, în puterea celor dumnezeiești ce am cugetat, atunci acea înclinare de mobilitate a minții, și îndeosebi a privirii umilite, se cheamă rugăciune mintală. Ea provine din prima gândire, de la Domnul și Creatorul tuturor gândirilor. De aceea, când vrei să te rogi mai mult, o jumătate de oră, o oră, ori și mai mult, poți adăuga la rugăciunea ta și o cugetare duhovnicească, de pildă, din Viața și Patimile lui Hristos, apropiind acea virtute, ce o ceri și o aștepți de la El, la faptele și virtuțile Lui.
De pildă, dacă dorești a dobândi virtutea răbdării, meditează la taina înfricoșătoarei bătăi și schingiuiri a Domnului, în acest fel:
– După ordinul lui Pilat, Domnul, în strigări și batjocoriri, a fost târât de slujitorii nedreptății la locul rânduit bătăii;
– Cu multă turbare ei l-au dezbrăcat și Preacuratul Lui Trup a rămas gol și descoperit;
– Mâinile cele curate au fost legate cu frânghie aspră și înfășurate după stâlp;
– Trupul i-a fost complet rănit și sfârtecat de bătăi și schingiuiri, din El a curs Dumnezeiescul Sânge;
– După bătăi îndelungate, în același loc l-au zdrențuit și l-au vătămat, încât tot trupul Său a devenit o masă de carne zdrobită.
Era inevitabil a se produce aceasta, căci, după cum povestește Corneliu, uneltele flagelației Domnului erau lanțuri, vine de bou, nuiele noduroase și ghimpoase, funii împletite cu cârlige, iar cei ce îl băteau erau mulți la număr. De aceea n-a rămas nici un mădular nerănit. Vinele s-au deschis și curgea sângele șiroaie, carnea s-a nimicit, oasele se puteau număra unul câte unul, cum proorocise mai demult Proorocul David: „Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau și se uitau la Mine” (Psalmul 21,19).
La acestea se adaugă și istorisirea Sfintelor Evanghelii; căci atât Sfântul evanghelist Marcu, cât și Sfântul evanghelist Matei istorisesc că la flagelația și la batjocorirea Domnului slujeau toți ostașii lui Pilat, după cum mărturisește Teofilact.
Aceste meditații, și altele asemenea vor dezvolta simțirea internă a sufletului să simtă, în limita posibilului, mai viu amărăciunea și suferințele grele îndurate de Mântuitorul, în orice parte și în tot trupul Său. Apoi ne vor deprinde să câștigăm răbdarea. Trecem de la rănile externe ale Trupului, la Preasfântul Său suflet. Cât putem, să medităm la răbdarea și blândețea cu care Domnul suferea atâtea necazuri, fără a-și sătura vreodată setea de a pătimi chinuri mai mari și mai aspre pentru slava Tatălui Său și pentru binele și mântuirea noastră.
Trebuie să fim cu luare aminte că Mântuitorul Hristos arde de o vie dorință ca noi să vrem să îndurăm chinul și să-l primim cu dragoste, pentru ca El să roage pe Tatăl Său și Dumnezeul nostru să ne dea har ca să ne ducem cu răbdare crucea și necazul nostru.
Din aceste cugetări și meditații, să ne plecăm voința a suferi orice cu inimă răbdătoare. Să ne întoarcem mintea la Tatăl ceresc, să-I mulțumim pentru toate, căci numai pentru iubirea nemăsurată pe care ne-o portă a trimis în lume pe Unul născut, Fiul Său, să sufere atâtea chinuri groaznice și să ne scoată din robia păcatului și a morții.
Pr. Petru PAICA