Când la patruzeci de zile Iisus s-a înălţat la cer, în faţa apostolilor, dispărând în înălţimi, le-a promis acestora că le va trimite ceea ce le mai lipsea încă, şi ceea ce urma să dea conţinut, avânt şi grai credinţei lor: înţelepciune, cunoştinţe, puteri spirituale deosebite şi darul cuvântului.
După zece zile de la Înălţare, Duhul Sfânt, într-adevăr, a făcut din apostoli oameni noi, alţi oameni. Erau aceiaşi, şi totuşi alţii. Erau alţii, pentru că ştiau ceea ce n-au învăţat şi n-au ştiut niciodată până atunci. Erau alţii, pentru că aveau un curaj pe care nu-l avuseseră niciodată până atunci. Erau alţii, pentru că puteau face „semne şi minuni”, cum nu putuseră face înainte. Erau alţii, pentru că puteau vorbi, puteau argumenta după ştiinţa celei mai desăvârşite gândiri, cum nu putuseră face niciodată până la Cincizecime. Acestea erau însuşirile de care aveau nevoie pentru a-şi începe activitatea misionară şi lucrarea apostolică.
Cincizecimea, sau Rusaliile, a fost o Şcoală superioară concentrată într-o clipă. O Şcoală mai mare decât orice universitate, pentru că a fost o Şcoală de alt tip decât cele pământeşti. Ea le-a dat nu numai cunoştinţe, ci şi putere spirituală.
Evenimentul s-a petrecut într-o încăpere în care erau toţi apostolii adunaţi în aşteptare. Dar în momentul următor, când s-au trezit din uluire, ieşind afară au simţit nevoia să împărtăşească şi altora bucuria, căci Pogorârea Sfântului Duh a fost „ca un vânt vijelios” care a atras atenţia şi mulţimilor ce se aflau în piaţa alăturată.
Era marea sărbătoare iudaică, aflându-se acolo parţi, midieni, elamiteni, mesopotami, iudei, pelerini din Pont şi din Frigia, Egipt, Libia, Roma, Creta şi Arabia.
Să notăm al doilea moment extraordinar la care toţi reprezentanţii acestor popoare, vorbind limbi diferite, au fost martori, înţelegând pe apostoli vorbind pe înţelesul tuturor. Chiar apostolii erau nedumeriţi, trezindu-se vorbind latina, egipteana, greaca, persana şi alte limbi de care nu avuseseră nicio idee cu câteva clipe înainte.
Pescarul Petru, cel mai în vârstă dintre apostoli, se dovedi un virtuos dialectician, vrednic de admiraţie; luând cuvântul, le-a zis celor prezenţi: „Aceasta s-a întâmplat în numele şi cu puterea lui Iisus Nazarineanul! Dumnezeu L-a înviat!”. Petru a vorbit şi pentru noi, cei îndepărtaţi în spaţiu şi timp. Apostolii aveau să anunţe acum, în cel mai important moment al propovăduirii lor, universalitatea Creştinismului, întemeierea Bisericii creştine. Iisus, de fapt, nu venise numai pentru iudei, ci pentru toată lumea. Cuvintele lor au fost convingătoare. Aşa s-a născut în Ierusalim prima comunitate creştină. E uşor să ne imaginăm că acelea au fost zilele cele mai frumoase ale Creştinismului.
Mărturia apostolilor a avut mare efect în faţa celor care i-au ascultat atunci, după Pogorârea Sfântului Duh, ea stând la originea primei obşti creştine organizate din Ierusalim. Mărturia lor e atât de importantă şi astăzi pentru că vine de la martori contemporani, care au văzut ei înşişi pe Iisus înviat.
Doinel PUIU MĂRGINEANU
