S-a deschis oficial şantierul primului refugiu din Munţii Ţarcu



Serviciul de Voluntariat Montan a anunţat recent că a deschis oficial șantierul primului refugiu din Munții Ţarcu, Şcheiul, situat la altitudinea de 2001 m.
„Am gândit o construcție clasică, care va deservi foarte mulți ani montaniarzii ce îi vor trece pragul. Acest refugiu va caza la nevoie 20 de montaniarzi şi va fi punctul de permanență al echipei Salvamont Caraș-Severin.
Am avut o zi în care vremea bună a ținut cu noi în tot efortul logistic.
S-au transportat aerian circa 8 tone de materiale, însemnând structura de rezistență, geamurile şi ușile, respectiv o parte din învelitori.
Mulțumim Dlui Preşedinte CJ Caraș-Severin, Romeo Dunca, pentru sprijinul acordat, care a zburat aproximativ 3 ore gratuit, oferind astfel un ultim cadou județului și turiștilor care vor folosi acest refugiu montan”, au scris pe pagina de socializare cei de la Serviciul De Voluntariat Montan.
În scurt timp, a venit şi răspunsul preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca. „În munții Țarcu nu existau refugii pentru montaniarzi. Demersul lui Coco Galescu și al Serviciului de Voluntariat Montan a găsit sprijin la CJ. Atât în documente, cât și material. Așadar, cele 8 tone de materiale însemnând structura de rezistență au fost duse la locul indicat și lucrul poate începe imediat”.
Formația Muntele Mic, aparținând de Serviciul Salvamont Caraș-Severin, și Serviciul Voluntarilor Montani din România au fixat, zilele trecute, baza viitorului refugiu, folosind tehnica și elemente materiale neinvazive. Este vorba despre ancorarea construcției cu ajutorul unor elemente elicoidale înșurubate în sol, din respect pentru mediu, evitând astfel fundația clasică pe bază de ciment.
În zilele următoare se are în vedere continuarea lucrărilor, mai exact ridicarea structurii metalice a viitorului refugiu, ne-a informat Cornel Galescu, şeful Serviciului Public Salvamont Caraş-Severin.
La finalul lucrărilor, refugiul va fi unul spațios, format din două încăperi, una pentru turiști și o alta pentru echipa Salvamont Caraş-Severin care va face permanență aici.
Bogdan NAUM