S-a deschis Târgul de Primăvară de la Caransebeş!



În şedinţa de la sfârşitul lunii trecute, consilierii locali caransebeşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind organizarea Târgului de Primăvară, în municipiu.
În referatul care a însoţit proiectul de hotărâre, se menţiona că, pentru perioada februarie-martie, există solicitări din partea agenţilor economici locali, şi nu numai, pentru comercializarea de mărţişoare, flori, cadouri şi alte produse de sezon.
În acelaşi document se mai arată că, ţinând cont de faptul că, anul trecut, Serviciul Public Piaţa Gugulanilor a achiziţionat 11 căsuţe, prin închirierea acestora la tariful de 3.000 de lei/buc., se vor amortiza cheltuielile făcute cu ele.
Târgul de Primăvară de la Caransebeş, care are tema „Dezbracă-te de Iarnă, să simţi aerul de Primăvară” şi este deschis în perioada 13 februarie – 10 martie, prioritate la închirierea căsuţelor având comercianţii care au participat constant în ultimii ani la acest eveniment. (B. Meteş)