S-a hotărât! Liberalii cărăşeni vor alege individual între Cîţu şi Orban



După cum i-am informat pe cititorii noştri, Colegiul Director Judeţean al PNL Caraş-Severin s-a întrunit joi şi vineri în două şedinţe, la Caransebeş şi la Băile Herculane, unde le-au fost prezentate cele două moţiuni ale candidaţilor la preşedinţia partidului, la Congresul din 25 septembrie. În acest sens, Departamentul Comunicare al Filialei PNL Caraş-Severin a emis un comunicat pe care îl prezentăm în continuare.
„Moțiunea «Forța Dreptei» depusă de candidatul Ludovic Orban reprezintă o propunere viabilă și performantă pentru PNL, astfel încât partidul să fie un reprezentant autentic al Dreptei în România, votul fiind favorabil pentru a fi susținută și prezentată la Congresul PNL.
Moțiunea «România liberală» depusă de către candidatul Florin Cîțu este un proiect politic argumentat, care propune dezvoltare și performanță în perioada următoare, motiv pentru care votul filialei a fost favorabil susținerii și prezentării în cadrul alegerilor de peste o săptămână.
Neînregistrându-se niciun vot ÎMPOTRIVA acestor Moțiuni, Colegiul Director Județean al Filialei PNL Caraș-Severin a votat în unanimitate ca Mandatul pentru cei 113 delegați din Banatul de Munte să nu fie imperativ pentru a se vota unul sau altul dintre cei doi candidați la Congresul PNL.
Decizia urmează să fie una individuală, în funcție de opțiunea personală a fiecărui delegat, ce va fi exprimată în mod statutar și democratic prin votul din 25 septembrie 2021.
Urând succes ambilor candidați, liberali autentici și cu funcții de mare responsabilitate în Statul Român, Florin Cîțu – Premierul României și Ludovic Orban – Preşedinte al Camerei Deputaților, ne exprimăm convingerea că începând din 26 septembrie, indiferent de rezultat, vom face Echipă pentru România”.
Bogdan NAUM