Am parafrazat titlul unui binecunoscut film, care s-a bucurat de succes la vremea respectivă, tocmai pentru că astfel s-ar putea rezuma, în câteva cuvinte, întâmplarea petrecută la sfârşitul săptămânii trecute, într-un loc liniştit, ascuns de privirile indiscrete, de la marginea Caransebeşului. Prin Apelul de urgenţă 112, sâmbătă, 14 iunie, o persoană a anunţat că într-o maşină se află un bărbat fără cunoştinţă. La faţa locului au sosit un echipaj SMURD şi o Ambulanţă, personalul acestora încercând, timp de o oră, să-l resusciteze pe bărbatul găsit dezbrăcat în autoturismul parcat la marginea oraşului, însă totul a fost în zadar. În autoturismul Logan, spătarele scaunelor erau rabatate, fiind transformate în canapea, iar temperatura din habitaclu era foarte ridicată. În apropiere se afla o femeie, care, după ce a dat câteva amănunte medicilor, a încercat să se facă nevăzută.
Conform declaraţiilor martorilor oculari, aceasta era o prostituată, cu care victima, în vârstă de 41 de ani, a întreţinut un raport sexual, în timpul căruia, cel mai probabil din cauza căldurii, a făcut stop-cardiac, moment în care prostituata, în loc să ceară ajutor, s-a speriat şi a încercat să fugă, însă a fost oprită de poliţişti şi dusă la sediu, pentru audieri.
Bărbatul de 41 de ani era cunoscut sub numele de DJ Corrado şi îşi exercita profesia la petrecerile organizate la Caransebeş, oraşul său natal, şi la Reşiţa, unde s-a mutat după ce s-a căsătorit. Soţia sa era plecată la muncă în străinătate, iar cetăţenii din zonă au declarat că nu era prima dată când victima şi prostituata veneau în acel loc retras.
Bogdan NAUM