Soarele era la apus şi o ploaie rozalie spăla pământul. La un moment dat rozaliul s-a transformat în violet. Mi-am adus aminte de zilele călduroase de vară. Păreau că s-au pierdut departe şi nu vor mai lumina decât la mine în suflet, asemenea celor ce au murit demult, dar ale căror imagini şi fapte rămân vii.
În urmă cu o lună am întâlnit pe cineva a cărui scuză era Să nu mai dezgropăm morţii. La o primă analiză a conştiinţei se poate spune că avea dreptate acea persoană. După cum planeta în mişcarea sa de rotaţie şi-a întors faţa de la soare lăsând-o să-şi odihnească oasele dilatate de căldură, tot aşa şi cel ce a trudit o viaţă şi a trecut la cele veşnice s-ar odihni. Aceasta este partea frumoasă a lucrurilor. Există însă cazuri în care morţii nu ar fi chiar morţi şi odihna lor ar putea să fie numită neodihnă.
Sunt mii de exemple aflate în antiteză cu expresia Să nu mai dezgropăm morţii. De pildă, un elev ce iubeşte matematica o poate lăsa uitării. Nu vrea să dezgroape adevărata ştiinţă. Acest lucru îi va afecta în mod negativ viaţa. Acest model de a nu dezgropa morţii este cât de cât dulce. Mai sunt şi altele, unele mai puţin dulci, altele amare sau chiar otrăvitoare. Există obiecte utile pe care cei nepricepuţi le îngroapă. Există fapte care odată îngropate îşi strigă dreptatea neaflând odihnă.
Cel mai otrăvitor exemplu al nedezgropării morţilor este cel al ucigaşului. El este adeptul expresiei Să nu mai dezgropăm morţii. Există două categorii de ucigaşi, cei care ucid trupul şi cei care ucid sufletul.
Ultima sărbătoare a anului bisericesc este Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este o zi tristă, în care creştinii sunt îndemnaţi la post şi rugăciune.
Irodiada, pentru a scăpa de mustrările Sfântului Ioan Botezătorul, reuşeşte prin fiica sa să înlăture o ameninţare. Sfântul Ioan Botezătorul era o ameninţare pentru traiul ei în aur şi plăceri. Irodiada nu doar că a ucis un trup, dar a ucis şi suflete. Împăratul Irod, respectându-şi cuvântul dat fiicei sale, orgolios fiind, şi-a pierdut sufletul. A fost suficientă o clipă de rătăcire. Până şi sufletul fiicei sale, Irodiada l-a ucis. Ea este prototipul părintelui care în loc să-şi înveţe copilul să iubească înţelepciunea, adevărul, binele, îi ucide sufletul îndemnându-l spre rău.
Prima sărbătoare din anul bisericesc este Naşterea Maicii Domnului. Este o sărbătoare a bucuriei. Prin ea a venit Mântuitorul Iisus Hristos în lume, iar noi am dobândit viaţa veşnică.
Să nu mai dezgropăm morţii este expresia celor ce fug de adevăr. Dacă noi nu-i dezgropăm temându-ne de cele ascunse, faptele lor bune îi vor aduce la viaţă.
Un om ce se teme de adevăr ţese infinite pânze de intrigi. Încearcă să se apere, să-şi ascundă faţa. Loveşte în cel drept spre a-şi face pierdută nedreptatea. Făureşte planuri care să-i confere siguranţă. Doreşte să pozeze bine în faţa oamenilor. Murdăria în care se spală pe interior o aruncă pe faţa celui drept în anumite forme, după nenumărate planuri stabilite în oglinda întunericului.
Adevărul este că după zilele geroase vine din nou vara, iar după tristeţe, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, curge din nou bucurie, Naşterea Maicii Domnului. Niciodată scuza Să nu mai dezgropăm morţii nu poate să fie eternă.
Pr. Ion TURNEA
