Duminică, 13 noiembrie, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș vor avea loc întrecerile „Cupei de Vest” pe echipe la Şah rapid.
Ritmul de joc va fi de 15 minute/partidă (all moves)/jucător, plus increment 5 secunde/mutare/jucător. Se va juca în Sistem elvețian, 9 runde, sau turneu, dacă vor fi mai puţin de 10 echipe. Echipele înscrise în concurs, care vor fi formate din patru jucători plus o rezervă (aceasta nefiind obligatorie), vor reprezenta o localitate, care, la rândul ei, poate fi reprezentată de mai multe echipe. Echipa nu trebuie să reprezinte neapărat un anumit Club sau o Asociație sportivă. Membru al unei echipe poate să fie jucătorul care locuiește în localitatea respectivă, e născut, lucrează sau își desfășoară activitatea în acea localitate, sau este legitimat la un club din localitatea respectivă.
Se acordă două puncte pentru victorie şi un punct pentru meci egal.
Înscrierile se vor face duminică, 13 noiembrie, în intervalul orar 9-9.45, iar şedința tehnică va începe la ora 10. Rundele 1-5 se vor desfășura în intervalul 10.30-14, după care participanţii vor avea o pauză de masă de o oră. Rundele 6-9 se vor disputa în intervalul 15-18. Festivitatea de premiere este programată pentru ora 18.
Premiile vor fi asigurate şi cu contribuţia Consiliului Local şi Primăriei municipiului Caransebeş.
Sorin ROGOZ