În cursul săptămânii trecute, patru salvatori montani aparținând Serviciului Public Salvamont Caraș-Severin, respectiv Bruno Adamcsek, Cristian-Carol Brecica, Sebastian Lungu şi Petru Iacob, au participat la un curs de salvare din elicopter, în localitatea Baia de Fier din Gorj, alături de alți cursanți din Hunedoara, Mehedinți și Gorj, şi de personalul medical care încadrează elicopterul SMURD de la Punctul de Operare Aeromedicală de la Caransebeş.
Elicopterul dislocat în Caraș-Severin este primul dintre cele trei aparate, cu destinație prioritară salvarea montană, care şi-a început activitatea, realizând deja câteva zeci de acțiuni de la începutul anului.
„Apelurile tot mai dese adresate Salvamontului și Punctului de Operare Aeromedicală de la Caransebeș ne-au determinat să conștientizăm importanța misiunilor comune și pregătirea personalului Salvamont pentru intervenții pe calea aerului. Prezenţa elicopterului și echipajului SMURD de la Caransebeș au redus considerabil timpii de intervenție. Au crescut, astfel, cu mult șansele de supraviețuire pentru persoanele accidentate sau aflate în pericol”, ne-a spus proaspătul şef al Serviciului Public Salvamont Caraş-Severin, caransebeşeanul Cornel Galescu.
În fiecare zi, salvamontiștii au mers în munte, au solicitat intervenția elicopterului, au stabilit canalele de comunicație cu echipajul aparatului de zbor, i-au transmis coordonatele locației accidentului și au lucrat în teren diverse scenarii de intervenție în comun și salvare cu suport aero.
„Elicopterul a acționat zilnic în câte unul sau două masive montane, fiind planificate recunoașteri în zonă și exerciții în Masivele Țarcu, Cernei, Mehedinți, Retezat, Vâlcan și Parâng, încercându-se acoperirea unei suprafețe cât mai mari din zona de responsabilitate a Punctului de Operare Aeromedicală Caransebeș. Acțiunea a fost organizată de Inspectoratul General de Aviație, Departamentul pentru Situații de Urgență, Punctul de Operare Aeromedicală Caransebeș și Serviciile Salvamont Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara și Mehedinți”, ne-a mai spus Cornel Galescu.
Bogdan NAUM