Weekendul trecut a adus trei zile pline de activități sportive de iarnă, cu vreme deosebit de frumoasa și un strat de zăpadă potrivit pentru practicarea schiului pe Muntele Mic. În staţiune a fost iarăși aglomerație, numărul mașinilor depășindu-l cu mult pe cel al locurilor de parcare. Pârtiile de schi au fost pline și, din păcate, au apărut și accidentările.
Statistic vorbind, şi în weekend-ul trecut, Caraș-Severinul s-a aflat în topul intervențiilor Salvamont, potrivit Dispeceratului Național al acestei instituţii.
Astfel, de vineri și până duminică, salvamontiștii cărăşeni au intervenit de 17 ori pe Muntele Mic și de trei ori pe Semenic. Unele accidente au fost grave, motiv pentru care a fost solicitată prezența ambulanţei și chiar a elicopterului SMURD, în cazul unui bărbat de 33 de ani, din Timișoara, care a suferit o fractură de platou tibial, ne-a informat Cornel Galescu, şeful Serviciului Public Salvamont-Salvaspeo Caraş-Severin.
„Tot în această perioadă a avut loc la Padina, în Munţii Bucegi, Școala Națională Salvamont, unde Serviciul nostru a fost reprezentat prin trei participanți care au devenit salvatori montani la terminarea acestui stagiu de pregătire. Pe un alt front, desfășurat la Romexpo București cu ocazia Târgului Național de Turism al României, Salvamontul cărăşean şi-a adus contribuția la promovarea județului, şi vreau să amintesc totodată faptul că, anul acesta, se împlinesc 55 de ani de la înființarea Salvamontului în județul nostru, precum şi în România. De asemenea, pe Aeroportul din Caransebeș a început premontarea refugiului Şcheiu, ce va fi amplasat în Munții Țarcu, după topirea zăpezii. Sezonul de iarnă este departe de a se fi încheiat, ceea ce ne face să rămânem în continuare pregătiți pentru alte intervenții”, ne-a mai spus Cornel Galescu. (Foto: Salvamont Muntele Mic)
Bogdan NAUM