Declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaştere a faptului că poeţii din întreaga lume şi-au adus propria contribuţie la dezvoltarea culturii şi spiritualităţii universale, Ziua Internaţională a Poeziei se celebrează în 21 martie. La Caransebeş, manifestarea dedicată acestui eveniment a fost găzduită de Restaurantul „Eden” şi organizată de Mihaela Pral şi Simona Ţimonea. În acordurile de chitară clasică ale lui Alexandru Creţescu, cei prezenţi au citit şi recitat poezie. Fie că a fost poezie proprie, citită cu emoţie de Nicu Miloş, sau cu adevărat har actoricesc recitată de Dan Laurenţiu Cardaş – doi tineri talentaţi ai Caransebeşului –, fie ca a fost poezie clasică, cei prezenţi au avut parte de un eveniment special, care le-a reamintit motivele personale pentru care iubesc poezia.
Însă, oricât de mult ar iubi poezia, participanţii la eveniment au fost de acord că nu oricine poate scrie poezie. Pentru a-i contrazice, organizatoarele evenimentului au lansat provocarea compunerii unei poezii pe loc. Rezultatul, chiar daca a respectat condiţiile clasice de rimă şi ritm, a stârnit râsetele poeţilor amatori, astfel că au plecat acasă cu o amintire plăcută şi cu dorinţa de a vedea care va fi următoarea provocare lansată de organizatoare.
Christina MECAP