În această perioadă, la Campusul preuniversitar de la Colegiul Național „C.D. Loga” din Caransebeș se lucrează la turație maximă. Din acest motiv, respectiv pentru a-i proteja pe elevi de disconfortul produs de tot ceea ce înseamnă condițiile unui șantier, Consiliul local a hotărât recent ca, odată cu începerea școlii, o parte dintre aceştia să facă cursuri în alte unități de învățământ.
În acest sens, primarul municipiului, Marcel Vela, a avut o ședință de lucru cu toți factorii implicați în construcția campusului. „Pentru binele elevilor, pentru liniștea părinților și pentru buna derulare a procesului educațional, până vom finaliza acest proiect, elevii de la Colegiul Național «C.D. Loga» își vor derula activitățile la Colegiul «Traian Doda» și la fostele Școli generale 7 și 8”, a spus Marcel Vela după întâlnirea cu reprezentanţii constructorului şi ai unităţilor de învăţământ.
Lucrările, care sunt în grafic, trebuie finalizate până la 31 decembrie și cuprind reabilitarea, modernizarea și dotarea a 58 de săli de clasă, nouă laboratoare, două săli de lectură, o bibliotecă și alte spații conexe, aici fiind incluse şi Şcoala de muzică și cantina.
Odată cu finalizarea campusului, Colegiul Național „C.D.Loga” va avea o nouă sală de sport, şase garsoniere pentru profesori, un cămin cu nouă camere pentru elevi și o nouă centrală termică.
Sonia BERGER