Săptămâna de aventură 2012


– tabere pentru copii –

Dragi prieteni,

A venit căldura, se apropie vacanţa de vară. O nouă ofertă de tabără la Muntele Mic vine în întâmpinarea voastră. Pentru acest an, am pregătit multe surprize, dar şi spaţii de cazare noi.

La sugestia unor copii, şi pentru că avem acum două locaţii diferite de cazare, putem organiza în paralel tabere pentru copii mici (cu vârsta între 7 şi 11 ani), dar şi pentru copii mari (12-15 ani). Mai mulţi instructori şi un personal suplimentar vor asigura protecţia şi crearea condiţiilor prielnice pentru copii, prin programe separate.

Locurile se ocupă foarte repede, fapt pentru care vă invităm să urmăriţi oferta şi să vă înscrieţi cât mai repede. Ne adresăm cu prioritate copiilor care au mai fost în taberele din anii trecuţi, şi cu care ne-am împrietenit deja, însă sunt bineveniţi şi cei noi. 

Amenajăm, în perioada următoare, un teren de fotbal/volei/baschet şi căutăm o locaţie pentru o tiroliană mai lungă, dar aşteptăm cu interes şi alte sugestii din partea voastră. Vă rugăm, nu vă sfiiţi să veniţi cu propuneri! Părerea voastră ne interesează!

.Aventura continuă şi în această vară. Programul de tabără cuprinde, printre altele, activităţi de genul: drumeţii montane, iniţiere în alpinism, jocuri şi concursuri, tiroliană, piscină, foc de tabără, teepee indian, noţiuni de geografie zonală, orientare turistică, rapel, escaladă pe stâncă şi pe panou, supravieţuire în pădure, tombolă cu premii şi multe alte surprize.

Seria I: 23-29 iunie (plecare: 23 iunie, ora 10, Parc Dragalina – Caransebeş; sosire: 29 iunie, ora 16).

Seria a II-a: 7-13 iulie (plecare: 7 iulie, ora 10, Parc Dragalina – Caransebeş; sosire: 13 iulie, ora 16).

Seria a III-a: 14-20 iulie (plecare: 14 iulie, ora 10, Parc Dragalina – Caransebeş; sosire: 20 iulie, ora 16).

Seria a IV-a: 28 iulie-3 august (plecare: 28 iulie, ora 10, Parc Dragalina – Caransebeş; sosire: 3 august, ora 16).

Seria a V-a: 4-10 august (plecare: 4 august, ora 10, Parc Dragalina – Caransebeş; sosire: 10 august, ora 16).

TARIF/copil: 690 lei (reducere 90 lei/pers. pentru copiii din aceeaşi familie).

Pentru confirmarea înscrierii, este nevoie de plata unui avans de 200 de lei în contul: IBAN  RO17 VBBU 2511 CS68 6122 2701, deschis pe numele Galescu Cornel, la Volksbank România, Sucursala Caransebeş. La depunerea avansului în cont, specificaţi numele copilului pentru care se efectuează plata şi seria de tabără pentru care s-a făcut rezervarea. După ce se depune avansul în cont, vă rugăm să ne informaţi telefonic sau pe e-mail.

Pentru informaţii suplimentare, sunaţi la 0744/559868 sau 0727/804899, ori contactaţi-ne pe e-mail: cgalescu@yahoo.com, sau pensiunea.ioana@yahoo.com.

P.S. Pentru remember din taberele anterioare, accesaţi site-urile:

https://picasaweb.google.com/100084458959938904677/SaptamanaDeAventura2011SeriaI

http://www.youtube.com/watch?v=zZNYzbr1o7g

Cu prietenie, Coco GALESCU şi Răzvan IOANIŢESCU