Şapte luni de agricultură în Caraş-Severin



În ultima şedinţă a Colegiului Prefectural a fost prezentat un raport privind activitatea desfăşurată de către Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Caraş-Severin în primele şapte luni ale anului.
Printre altele, în informare se arată că, în domeniul agriculturii ecologice, până la data 15 iunie, au fost înregistraţi un număr de 368 de operatori, majoritatea acestora provenind din comunele Armeniș, Bolvașnița, Cornereva, Domașnea, Iablanița, Măureni, Ramna, Slatina-Timiş și Teregova.
De asemenea, se mai specifică în document, conform Situaţiei statistice „Suprafaţa productivă de primăvară în anul 2020”, la data de 30 iunie, suprafaţa agricolă totală a judeţului a fost de 386.778 ha, din care 129.472 ha teren arabil, 167.831 ha păşuni naturale, 77.462 ha fâneţe naturale, 11.174 ha livezi şi pepiniere pomicole, 788 ha vii şi pepiniere viticole, şi 51 ha arbuşti fructiferi.
În ceea ce priveşte suprafaţa arabilă însămânţată cu principalele culturi, ea se prezintă astfel: cereale boabe – 18.058 ha grâu comun de toamnă, 30 ha grâu comun de primăvară, 450 ha grâu dur de toamnă, 1.329 ha triticale de toamnă, 623 ha orz, 134 ha orzoaică de toamnă, 90 ha orzoaică de primăvară, 545 ha ovăz de primăvară, 19.714 ha porumb, 348 ha sorg; leguminoase pentru boabe – 260 ha mazăre; plante uleioase – 6.196 ha floarea-soarelui, 3.849 ha rapiţă, 2.213 ha soia; plante medicinale şi aromatice – 21 ha; cartofi – 4.925 ha; legume de câmp şi în solarii – 1.740 ha.
Din analiza datelor prezentate anterior reiese faptul că cerealele pentru boabe, respectiv grâul şi porumbul, reprezintă ponderea cea mai mare din cadrul culturilor agricole.
Cartofii de toamnă şi legumele de câmp predomină în exploatațiile agricole individuale, unde în majoritate sunt cultivate pentru consumul propriu, dar sunt anumite cantităţi care sunt dirijate pentru valorificare pe piaţă.
În ceea ce priveşte pomicultura existentă în judeţ, trebuie remarcat faptul că, din totalul patrimoniului pomicol de 11.174 ha, 4.405 ha reprezintă livezile pe rod, restul fiind livezi în declin, livezi nou plantate şi livezi tinere neintrate pe rod.
Suprafaţa viticolă este de 788 ha, din care 601 ha sunt vii pe rod, diferența de 187 ha fiind reprezentată de vii tinere altoite neintrate pe rod și teren în pregătire pentru plantații viticole.
În urma datelor operative transmise de către societăţile comerciale şi de către primării, pentru exploataţiile agricole individuale din judeţ, până la data de 31 iulie s-au recoltat următoarele suprafeţe: grâu – 10.031 ha, cu o producţie medie de 5.179 kg/ha, orz – 502 ha, cu o producţie medie de 3.791 kg/ha, ovăz – 7 ha, cu o producţie medie de 1.706 kg/ha, triticale – 149 ha, cu o producţie medie de 3.846 kg/ha, şi rapiţă pentru ulei – 448 ha, cu o producţie medie de 3.013 kg/ha.
Referitor la sectorul zootehnic, efectivele de animale din judeţ, existente la 31 iulie, sunt: 39.500 de capete bovine, din care 22.484 efectiv matcă; 342.447 ovine, din care 212.361 efectiv matcă; 26.749 caprine, din care 17.456 efectiv matcă; 71.263 porcine, din care 14.082 efectiv matcă; 23.196 cabaline; 389.714 păsări; 62.346 familii de albine.
În raport se mai arată că, în primele şapte luni ale acestui an, au fost realizate următoarele producţii zootehnice: carne total – 14.288 tone viu; lapte de vacă – 149.400 hl; lapte de ovine şi caprine – 157.402 hl; miere de albine – 162 t; ouă consum – 26.141.000 buc.
Bianca METEŞ