Șapte țări, în vizită la Bucova


Pentru a doua oară, comuna Băuțar a găzduit, în zilele de 14 şi 15 iulie, o delegaţie formată din iubitori de folclor din Austria, Anglia, Finlanda, Germania, Hong Kong, Israel și S.U.A., care a vizitat satul Bucova, pentru a cunoaşte oamenii şi obiceiurile noastre. Cei 19 membri ai acestei delegaţii au venit în comuna noastră împreună cu Marius Ursu – maestru coregraf la „Doina Timișului” din Timişoara.

La sosirea în localitatea Bucova, oaspeţii au fost întâmpinaţi de primarul comunei, Romulus Barbescu, de viceprimarul Dan Bârsilă, și de o parte a consilierilor locali ai comunei Băuțar. Alături de conducerea Primăriei au fost prezente familiile care au dorit să-i găzduiască pe oaspeții noștri, Formaţia „Ciobănaşul” şi alţi cetăţeni ai comunei Băuţar, dornici să-i cunoască pe noii lor prieteni.

Cei 19 musafiri străini s-au bucurat de ospitalitatea locuitorilor din comuna Băuțar. Aceştia au vizitat şi obiectivele turistice ale zonei, atât din județul Caraș-Severin, cât și din Hunedoara – ruinele de la Sarmizegetusa şi Biserica de la Densuş, precum şi Ouăle Dinozaurilor Pitici din Țara Hațegului, din muzeul ce se află în localitatea General Berthelot, Drumul vulcanilor și Bombele vulcanice din localitatea Densuș, programul vizitei încheindu-se în localitatea Bucova, cu o scurtă excursie cu căruțele (mulțumiri lui Gheorghe Sârb și lui Petru Curelar) pe Valea Bistrei, urmată de un scurt popas la Azilul de bătrâni de zi din Bucova, ce se află în mijlocul naturii. De asemenea, oaspeții au asistat la un spectacol muzical-coregrafic susţinut de Ansamblul „Ciobănaşul” din Băuţar, acompaniat de formația de muzică populară condusă de Ciprian Drăgan, seara încheindu-se la Pensiunea MIMI, din localitatea Bucova, în jurul unui foc de tabără, unde s-au servit mâncăruri tradiționale românești și s-a degustat un pahar de răchie.

Mulţumim conducerii Despărţământului Astra Oţelu Roşu, doamnei director Rozina Ghiorghioni, precum şi „Astra” Băuţar, doamnei Ramona Bogdan, Cineclubului Oțelu Roșu – domnului Emil Mateiaș, domnului Tiberiu Săvulescu, pentru frumoasa prezentare atât a comunei și zonei Văii Bistrei, cât și excursiei din județul învecinat, Hunedoara. Mulțumim formaţiilor „Ciobănaşul” Băuţar și celei conduse de Ciprian Drăgan, care au acompaniat formaţiile participante la spectacolul oferit în onoarea oaspeţilor noştri, solistului vocal Nicu Drăgan, care la finalul manifestării a susținut un recital de melodii populare din Banat, în timpul căruia oaspeții noștri s-au prins în horă cu dansatorii, dorind să înveţe „Argeleana”, „Doi”, „Brâul” şi „Hora” aşa cum se joacă la noi.

Mulţumiri famililor din comuna Băuțar (Ghiorghioni, Mestecănean, Onea, Simulescu, Mihăiloni, Curelar, Popescu, Tămășilă, Silvășan), care i-au găzduit pe oaspeții veniți la noi în comună, conducerii Pensiunii MIMI Pension din localitatea Bucova, doamnei Sorina și domnului Horia Dragomir.

Sperăm ca anul viitor să-i găzduim din nou pe oaspeții noștri care doresc să ne cunoască acasă, la noi, în Banatul de Munte.

Aurelian CSAHOLCZI