Sărbătoare de zile mari la Constantin Daicoviciu



Duminică, 21 mai, de Sfinţii Constantin şi Elena, Căminul Cultural din Căvăran a găzduit cea de a treia ediţie a Zilelor comunei Constantin Daicoviciu, manifestare care a reunit atât comunitatea locală, cât şi mulţi fii ai satului şi invitaţi dornici să sărbătorească şi să marcheze acest moment.
Sărbătoarea a fost deschisă de un sobor de preoți din eparhiile satelor aparținătoare comunei, care au oficiat o slujbă, şi de primarul Daniel Boambeș.
La eveniment au fost prezenţi şi prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, și deputatul Silviu Hurduzeu.
Manifestarea a continuat cu lansarea Monografiei comunei Constantin Daicoviciu, redactată şi coordonată de primarul Daniel Boambeş, apărută la Editura Hoffman, și înmânarea Diplomei de „Cetățean de Onoare al comunei”, Elenei Amzoi, fiică a satului Maciova, director la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraş-Severin.
Programul artistic a fost susţinut de Maria Hurduzeu şi solista de muzică sârbească Milenca Ursul, de Ansamblul „Armenişana”, coregraf Dumitru Dragomir, Ansamblul „Zestrea Gugulanilor” din Caransebeş, coregrafi Simion Dragalina şi Dorin Cucuruz, de formaţia de muzică populară condusă de prof. Mircea Petruţ, cu solista Roxana Gaşpar, de solistele vocale Clara-Maria Trandafir, Melissa Abălaşei, Maria Anesia Rusnac, Elisa Lupu, Marisa Botoş-Nicola şi Ana Jurj, precum şi de formaţia de muzică populară sârbească Yugo Bend.
Toată manifestarea s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare, în prezența unui numeros public.
Ştefan ISAC
Foto: Petrişor BISTREAN