La începutul acestei luni, cu ocazia pomenirii, de către Biserica Ortodoxă Română, a Sfântului Dionisie Exiguul, Schitul din Bucova şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de P.S. Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în Altarul de vară al aşezământului monahal, iar răspunsurile au fost date de Grupul „Ethos”, al Episcopiei Caransebeşului. La slujbă au participat reprezentanţi ai administraţiilor centrală, judeţeană şi locală, precum şi un mare număr de credincioşi. În final, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii schitului, trecuţi în nefiinţă.
„Ziua de 1 septembrie este una deosebită, o zi de mare sărbătoare pentru mine, pentru familia mea şi pentru oamenii din aceste locuri, iar acest schit nu face altceva decât să ateste credinţa celor de aici. Legenda mică, să-i spun aşa, de câţiva ani, a acestui aşezământ, este binecunoscută, schitul fiind ridicat în memoria fiului meu, prea repede trecut la cele veşnice”, a spus Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, originar din Bucova. (M. Doman)