Poiana Mărului, oaza de liniște și relaxare de la poalele Munților Țarcu, adăpostește așezământul monahal cu hramul „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, care, în fiecare an, în data de 24 iunie, îmbracă veșmânt de sfântă sărbătoare, cu ocazia evenimentelor liturgice organizate cu prilejul hramului.
Manifestările încep de miercuri, 23 iunie, la ora 17, cu plecarea în procesiune a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Parohia Măru, spre Mănăstirea din Poiana Mărului. Începând cu ora 19, se vor săvârși Slujba Vecerniei și a Litiei, iar de la ora 21, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și rugăciuni de dezlegare.
În dimineața praznicului, începând cu ora 7, se va săvârși Sfințirea apei, iar la 7.30, Taina Sfântului Maslu, urmate de întâmpinarea PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, și săvârșirea Sfintei Liturghii, informează Episcopia Caransebeşului.
La final, toți pelerinii vor fi invitați la o agapă frăţească. (Ş. Isac)