Gustar, faguri retezați și fructe. Luna a opta a Calendarului Gregorian este perioada în care se coc și se gustă cele mai multe fructe. În popor, luna august se mai numește Augustru, Măselariu sau Gustar. În luna lui Gustar, chiar la început, este datina de a se reteza fagurii, luându-se mierea și lăsându-se albinelor numai atât cât le trebuie pentru hrana lor peste iarnă. Gustar (gustatul ritual al boabelor de struguri) sau Secerar (luna secerișului) este una din lunile în care abundă recolte de tot soiul. Acum se încheie secerișul, satul se pregătește pentru arăturile de toamnă, femeile pregătesc rezervele pentru iarnă.
Sărbători importante: 1 august – Macaveli; Ziua Crucii; 6 august – Probejenia (Schimbarea la față); 15 august – Sfânta Maria Mare; 29 august – Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul.
Schimbarea la față (Probejeniile) – ziua are ca semnificație momentul în care apostolii Mântuitorului, aflați pe Muntele Tabor, s-au convins că Iisus nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul lui Dumnezeu. În această zi se aduc în biserici prinoase din struguri, se binecuvântează și se împart.
Sf. Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului. În fiecare an, între 1 și 14 august, credincioșii țin Postul Adormirii Maicii Domnului, iar la 15 august se slăvește momentul în care Născătoarea de Dumnezeu și-a dat sufletul în mâinile Fiului său, Iisus. Cărțile sfinte spun că atunci când a binevoit să o ia pe Maica Sa în Ceruri, Iisus a trimis un înger care să o pregătească. Mesagerul lui Dumnezeu a fost Arhanghelul Gavril, cel care îi dăduse și vestea minunată că a fost aleasă pentru a-l naște pe Mântuitorul lumii. Dacă atunci Gavril purta în mâini un crin alb, dar de data aceasta el i-a adus Fecioarei Maria o ramură de finic (semn al biruinței asupra morții). Când a primit vestea, Maica Domnului a mers să se roage pe Muntele Măslinilor, locul Înălțării lui Iisus la Cer, iar pomii se plecau în fața ei, cinstind-o. După ce s-a rugat, Fecioara Maria s-a întors acasă. A aprins lumânări și tămâie, a dăruit veșminte unor văduve sărace și a pregătit toate cele ce se cuveneau pentru înmormântarea sa. Atunci, pe un nor, a venit Apostolul Ioan, urmat de Petru, Pavel, de Iacob și de ceilalți ucenici, aduși, la rândul lor, de către un alt nor. Maica Domnului și-a luat rămas bun de la toți cei de față, i-a binecuvântat și le-a promis că se va ruga pentru ei și-i va ocroti. Şi-a dat apoi sufletul în mâinile lui Iisus, care a apărut pe un tron înconjurat de heruvimi. Maica Domnului a fost dusă de către apostoli în mormântul din Grădina Ghetsimani, acolo unde Iisus s-a rugat în Joia Mare, înainte de a fi trădat, judecat și răstignit. Importanța calendaristică a Sântămăriei Mari este subliniată de postul de două săptămâni care prefațează (1-14 august) pelerinajele organizate la mânăstirile cu același hram, de deschiderea unui important sezon de nunți (16 august-14 noiembrie), de începerea târgurilor și iarmaroacelor de toamnă, de praznicele de pomenire a morților și pomenile date pentru cei în viață. Femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului să le ajute să nască ușor și să aibă copii sănătoși.
Ștefan ISAC