Marţi, 28 noiembrie, o delegaţie sârbă, alcătuită din reprezentanţii unui număr de 16 localităţi din zona transfrontalieră a ţării vecine, s-a aflat la Caransebeş, scopul vizitei fiind acela de a se informa cu privire la aspecte privind organizarea turismului din municipiu, precum şi a activităţii de gestiune a Sistemului informatic al Registrului Agricol şi al altor servicii publice destinate cetăţenilor în cadrul unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin.
În afară de oaspeţii sârbi, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş au fost prezenţi reprezentanţi ai administraţiei locale, rolul de gazdă revenindu-i city-managerului municipiului, Andrei Ungur, care le-a şi adresat musafirilor cuvântul de bun-venit.
Andreea Boşneag, de la Compartimentul Proiecte-Programe Internaţionale din cadrul Primăriei Caransebeş, cea care a fost managerul de proiect al Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică, a prezentat paşii parcurşi în implementarea acestui proiect a cărui valoare s-a ridicat la 100.000 de euro. „Având în vedere potenţialul turistic al municipiului Caransebeş şi faptul că turismul ajută la dezvoltarea economiei locale, în anul 2013 s-a ajuns la ideea creării unui Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică. La iniţiativa fostului primar Marcel Vela, municipiul Caransebeş a identificat oportunitatea accesării de fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, începându-se demersurile în vederea obţinerii finanţării”, a spus Andreea Boşneag, care a adăugat că acest obiectiv a pus Caransebeşul pe harta selectă a celor 37 de localităţi, din 106, care au astfel de Centre acreditate.
Roxana Novacovici, de la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Caransebeş, a vorbit, la rândul ei, despre activitatea desfăşurată de această instituţie în cei doi ani de existenţă, timp în care a fost vizitată de peste 400 de persoane, din toate colţurile lumii, cele mai apreciate obiective din municipiu fiind Parcurile de sculptură, lăcaşele de cult şi clădirile iluminate ornamental. În ceea ce priveşte judeţul, a mai spus Roxana Novacovici, punctele de interes pentru turişti sunt staţiunile Semenic şi Poiana Mărului, precum şi Parcurile naţionale Valea Cernei – Domogled şi Cheile Nerei – Beuşniţa.
La finalul celor două prezentări, oaspeţii sârbi au pus numeroase întrebări, arătându-se extrem de interesaţi de înfiinţarea şi funcţionarea Centrului turistic caransebeşean.
În încheiere, Daniel Ştefănuţi, director în cadrul Primăriei Caransebeş, a vorbit despre gestiunea Sistemului informatic al Registrului Agricol, proiect implementat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Delegaţia sârbă a venit la Caransebeş în cadrul unui proiect prin care Uniunea Europeană urmăreşte să crească capacitatea operaţională a administraţiei locale din ţara vecină, oaspeţii deplasându-se la Caransebeş pentru a putea vedea exemple de bune practici în ceea ce priveşte proiectele implementate în România cu bani europeni, la care, până acum, Serbia nu a avut acces.
„O astfel de vizită este deosebit de importantă pentru reprezentanţii administraţiei locale din Republica Serbia, pentru că ei pot vedea la faţa locului care sunt şi problemele ce se ivesc în aplicarea acestor proiecte, atunci când le vom putea accesa şi noi. Prin proiectele transfrontaliere, noi putem coopera deja cu autorităţile din România, dar ele sunt de mai mică amploare, şi în ceea ce priveşte activităţile, şi finanţarea, iar acum avem ocazia să vedem ce înseamnă să te pregăteşti pentru marile proiecte de infrastructură, care este problematica şi cum putem, în mod concret, să atragem fonduri europene pe proiecte mari. În ceea ce priveşte vizita la Caransebeş, pentru noi a fost foarte interesant să aflăm cum, prin proiecte care nu sunt deosebit de mari, şi nu sunt de infrastructură, cu finanţări mijlocii, să zicem, aici s-a reuşit să se facă lucruri foarte importante pentru comunitate. Referitor la Registrul Agricol, pentru noi a fost interesant să aflăm ce ne aşteaptă, care sunt măsurile pe care Uniunea Europeană, ca şi politică, le implementează, şi să ştim cam care este nivelul de finanţare, cofinanţare şi subvenţii agricole la care, eventual, vom avea acees”, a spus Vladimir Pavlovici, membru în echipa proiectului „Vizite la instituţiile din statele membre ale Uniunii Europene”.
Sonia BERGER