Aici, în satul meu, am fost mângâiată pentru prima oară de razele blânde ale soarelui, într-un sfârșit de vară.
Aici, într-o familie minunată, am învățat primele cuvinte, am făcut primii pași, aici am crescut frumos, dezmierdată de ai mei.
Încetul cu încetul, mi-am dat seama că satul în care trăiesc este la fel ca multe altele, dar pentru mine este cel mai frumos. Se pare că Dumnezeu i-a iubit pe străbunii noștri, pe cei care au pus temelia satului. Pot spune că este așezat într-un ținut de vis, cu un relief variat, predominante fiind dealurile.
Holdele, puține, dar care cresc într-un sol fertil, se împletesc pefect cu livezile de pomi de toate soiurile. Dealurile cu iarbă fragedă, cutreierate de turmele de oi, văgăunile cu ochiuri de apă în care se adapă animalele, poienițele smălțuite cu mii și mii de flori colorate și cu miresme îmbietoare, izvoarele cu apă cristalină atât de necesară oamenilor pe timpul verii, pădurile ce adăpostesc o mulțime de vietăți, cărările ce așteaptă să fie cutreierate și însuflețite de oamenii locului și, nu în ultimul rând, râul care trece prin sat, ascuns printre anini și sălcii cu ramuri lungi, plecate peste ape, care, la fel cum s-a întâmplat cu Nică din „Amintiri din copilărie“, ne așteaptă să petrecem zilele de vară, bălăcindu-ne în apa lui curată; toate acestea și multe altele reprezintă frumusețea satului nostru.
Situat în acest ținut parcă desprins din povești, Dumnezeu a binecuvântat satul cu oameni harnici și gospodari, oameni cu suflet mare, care fac cinste locului în care trăiesc. Ei lucrează cu multă dăruire pământul primit moștenire de la strămoși. Această moștenire nu se înstrăinează, ci se transmite mai departe, din generație în generație. De dimineaţa devreme, până seara târziu, satul răsună de zgomotul tractoarelor, de sunetul tălăngilor și de glasurile sătenilor care trebăluiesc în gospodăriile lor frumoase și bine îngrijite sau în holdele și grădinile lor.
Urcând dealul din apropierea satului, observ tot ce-i mai frumos și mai interesant. De acolo îl văd în toată măreția lui. Privirea îmi este acaparată de cei doi brazi bătrâni și mari. Unul se află în curtea bisericii, iar celălalt se găsește în cimitirul satului. Ei fac o punte între prezent și viitor, protejând parcă într-un fel aparte existența noastră.
Ce frumos este satul nostru… Cerul aproape albastru, străbătut de nourași nostalgici, soarele care, cu razele-i jucăușe, dezmiardă pământul, cântecul păsărelelor, apa rece de izvor, mirosul fânului abia cosit, toate acestea îmi arată cât de bun și milostiv este Dumnezeu cu noi, oamenii.
Ce frumoase sunt sărbătorile la noi în sat! Avem datini și obiceiuri pe care le respectăm, iar fetele și femeile încă se mai mândresc cu frumoasele lor costume populare.
În sat avem școală, biserici, un parc special amenajat pentru copii, un teren de fotbal. Avem tot ceea ce ne trebuie pentru ca noi să creștem frumos și, peste ani, să devenim mândria părinților noștri și chiar mândria satului în care am crescut.
Aici, în satul meu, Voislova, din comuna Zăvoi, mă simt cel mai fericit copil de pe pământ…
Andrada Brîndușa KESZEG
Elevă la Școala Gimnazială Nr. 3 Oțelu Roșu
