A doua zi de Rusalii, la praznicul „Preasfintei Treimi”, în 24 iunie, P.S. Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul obştii monahale de la Schitul Poiana Mărului.
Sărbătoarea a început în ajun, la orele după-amiezii, cu tradiţionalul pelerinaj al Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Parohia Măru, la biserica cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, situată în incinta aşezământului monahal. Numeroşi credincioşi din localitatea Măru, precum şi pelerini veniţi la hramul schitului Poiana Mărului, însoţesc în fiecare an această icoană la biserica mănăstirii, apoi participă la slujbele oficiate cu prilejul hramului.
În ziua praznicului, P.S. Lucian a fost întâmpinat la poarta mănăstirii de copii înveşmântaţi în straie populare, alături de numeroşi credincioşi de pe Valea Bistrei. Ierarhul a sfinţit şi binecuvântat o troiţă ridicată la intrarea aşezământului monahal, apoi, într-un altar de vară, special amenajat, a oficiat Sfânta Litughie. La finalul acesteia, chiriarhul, înconjurat de soborul de preoţi slujitori, a pus piatra de temelie pentru noul paraclis de iarnă al mănăstirii cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.
La slujbă au participat numeroşi credincioşi şi credincioase de pe Valea Bistrei, alături de autorităţi civile şi militare. Toţi credincioşii prezenţi au primit din partea P.S. Lucian anaforă şi iconiţe cu „Pogorârea Sfântului Duh” şi Maica Domnului. La orele după-amiezii, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost dusă înapoi, în biserica Parohiei Măru. (M. Doman)