După ce, recent, a câștigat Faza județeană a Olimpiadei Gimnaziilor la Rugby Tag, echipa Școlii Gimnaziale din Slatina-Timiș a reușit să se claseze pe primul loc și la Faza de zonă a acestei discipline sportive, desfășurată, săptămâna trecută, la Timișoara. Aici, elevii pregătiți de prof. Adrian Neagu au participat alături de campioanele județelor Timiș, Arad, Hunedoara, după această performanță ei calificându-se la Finala pe țară, care va avea loc în luna mai, la Bârlad.
În primul meci, elevii din Slatina-Timiș i-au învins pe omologii lor din județul Timiș cu scorul de 11-9, după prelungiri, în timpul regulamentar scorul fiind egal, 7-7. În al doilea joc, ei au trecut de campioana județului Arad, cu 8-3, iar în meciul decisiv, respectiv în finala zonală, s-au impus din nou în fața timișenilor, de această dată cu 9-3.
Echipa de Rugby Tag a Școlii Gimnaziale Slatina-Timiș are următoarea alcătuire: Daniel Carîmb, Florin Todor, Florin Madincea, Ilie Suciu, Nistor Suru, Marian Bunea, Alexandru Carîmb, Antonie Isac, Carolina Niagu, Daniela Boldijar și Doina Toboșeru.
Sorin ROGOZ