Dr. ing. George Burnei (II)

Şcoală pentru „Betoane de ciment rutiere”, la Caransebeş

După anul 1980, din iniţiativa directorului de la Administraţia Naţională Bucureşti, dr. ing. Mihai Boicu, s-a lansat ideea trecerii la utilizarea betoanelor de ciment rutiere în procesul de ranforsare a structurilor rutiere elastice, ţinând cont de faptul că România dispunea de mai multe fabrici de ciment şi trăia cu speranţa că va putea beneficia de cantităţi mai mari. Ideea l-a încântat de la început, ţinând seama de faptul că nu era străin de ea din activitatea sa anterioară, dar pentru Drumurile Naţionale a constituit un nou început, cu anumite beneficii de ambele părţi. Şi încă un lucru care nu trebuie uitat: după 1945 s-a recurs numai sporadic la această soluţie, în special la Drumurile Naţionale.

Acţiunea de pregătire s-a desfăşurat cu o anumită frenezie, în două direcţii: instruirea oamenilor şi dotarea cu toate instalaţiile şi echipamentele necesare, inclusiv laboratoare de specialitate. Pentru muncitori, maiştri şi ingineri s-a amenajat o sală în care, timp de şase luni, le-a prezentat tehnologia de execuţie şi minimul necesar pentru partea teoretică. Spre satisfacţia lui George Burnei, rezultatele nu au întârziat. Cu un efort deosebit, în anul 1982 s-a reuşit la Şantierul din Caransebeş punerea în funcţiune a primei Staţii tip CEDOMAL (C-51) pentru prepararea betoanelor rutiere de ciment, iar în data de 20 aprilie 1983, cu emoţiile de rigoare, s-a procedat la aşternerea pe D.N. 68, în Caransebeş, a primilor metri-liniari de îmbrăcăminte rigidă pe un drum cu îmbrăcăminte bituminoasă existentă, dar cu durată de exploatare cu mult depăşită. Din fericire, dar cu greşelile inerente începutului, în primul an s-a reuşit punerea sub circulaţie a primilor 5,5 km, fapt ce a constituit o realizare deosebită. A fost un an greu, cu multe nereguli ce se impuneau a fi rezolvate cu operativitate, dar şi cu dorinţa de a face totul foarte bine, mai ales că anumite sectoare de drum erau salvate din starea generală a degradării, fapt ce inducea o energie pozitivă tuturor.

Primii ani cu betoane de ciment au fost rodnici, dar şi cu multe probleme sensibile pentru acest organism care este betonul, sub aspectul tratării rosturilor, al îmbunătăţirii calităţilor specifice comportării în exploatare, prin utilizarea aditivilor, al modului de tratare a suprafeţei de rulare prin striere şi impermeabilizare, al tratării sau eliminării microfisurilor şi multe alte aspecte de fineţe.

Betoanele asfaltice au rămas pe locul doi datorită lipsei bitumului, iar în 1985 s-a montat a doua Staţie de betoane la Slatina Timiş, pentru a salva D.N. 6, care, fiind supus traficului internaţional, se prezenta sub orice critică. Astfel, s-a reuşit reabilitarea a circa 90 km, dintre care ponderea a fost pe D.N. 6. Efectiv, dr. Burnei a fost îndrăgostit de acest tip de îmbrăcăminte rigidă pentru drumuri, care i-a oferit şi multe satisfacţii, într-o perioadă când drumurile au avut mult de suferit. La Caransebeş s-a format practic o „Şcoală de beton”, unde au avut loc multe schimburi de experienţă, s-au făcut multe sectoare experimentale în colaborare cu specialişti de renume din cadrul INCERTRANS Bucureşti, pentru utilizarea unor materiale locale, în special calcar cu un conţinut ridicat de carbonat de calciu, zgură granulată ş.a. În anul 1985, în colaborare cu Catedra de beton de la Politehnica Timişoara, a organizat un simpozion – „Betoane Rutiere” – în premieră pentru România postbelică. Prof. Stelian Dorobanţu a vizitat sectoarele experimentale cu agregate calcaroase şi a rămas încântat de ce s-a făcut, inclusiv de sectorul executat cu echipamentul de cofraje glisante, realizat tot în premieră la D.R.D.P. Timişoara. În anul 1988, Şantierul de la Caransebeş şi-a adus o contribuţie deosebită la finalizarea pistei de beton de ciment de la Otopeni, iar la o prezentare pe care George Burnei a făcut-o la Institutul de Cercetări în Transporturi (WTI ) din Suedia, unde în anul 1984 a efectuat un stagiu de specializare prin bursă, la Secţiunea „Tehnologii noi în tehnica rutieră”, după discuţiile purtate, pentru participanţii din mai multe ţări, problema „reînvierii” betoanelor de ciment rutiere destinate reabilitării drumurilor a prezentat un interes deosebit, generând multe întrebări şi aprecieri pozitive.

Să nu uităm că în toată Europa, şi nu numai, folosirea betoanelor asfaltice în sectorul drumurilor era în plină dezvoltare, paralel cu studii intense pentru diversificare şi de utilizare a superplastifianţilor. Personal, în acea perioadă dr. ing. George Burnei avea convingerea că tehnologia betoanelor rutiere se va dezvolta în România pentru beneficiul drumurilor şi al utilizatorilor, fapt ce l-a determinat să-i dedice multe studii şi experimentări, inclusiv în domeniul reducerii zgomotului din trafic, într-o teză de doctorat. La aniversarea a zece ani de la înfiinţarea Secţiei Drumuri Naţionale Caransebeş, prof. Laurenţiu Nicoară, şeful Catedrei de Drumuri de la Timişoara, într-un omagiu adus drumarilor, spunea: „Viaţa a demonstrat în mod elocvent că înfiinţarea acestei unităţi are o influenţă hotărâtoare asupra întreţinerii şi dezvoltării reţelei de Drumuri Naţionale din judeţul Caraş-Severin”. (Va urma)

Ştefan ISAC