Şcolile şi-au numărat bobocii


Cu o zi mai târziu decât data la care începe, tradiţional, şcoala, luni, 16 septembrie, a sunat pentru prima oară clopoţelul anului de învăţământ 2013-2014. Optimişti, încrezători sau emoţionaţi, cu buchete de flori în mâini şi ghiozdane în spate, elevii au trecut pragul şcolilor pentru a se reîntâlni sau a-şi cunoşte colegii şi dascălii.

Ca în fiecare an, şi de această dată reprezentanţii municipalităţii caransebeşene s-au aflat, la acest moment festiv, în mijlocul tinerilor, al profesorilor şi al părinţilor. City-managerul Nicolae Borcean şi consilierul local Stelian Cornea au participat la deschiderea anului de învăţământ la Şcoala cu Clasele I-VIII Nr. 2 şi la Liceul „Decebal”.

La unul dintre liceele cu tradiţie din Caransebeş, „Traian Doda”, au fost invitaţi la festivitate primarul municipiului, Marcel Vela, reprezentanţi ai clerului, ai administraţiei locale şi ai Poliţiei, care au stat alături de conducerea unităţii de învăţământ. După slujba religioasă oficiată de pr. Liviu Drăgan, Protopopul Caransebeşului, împreună cu un sobor de preoţi, acesta a transmis salutul adresat celor prezenţi de Episcopul Lucian Mic. Cms. Stan Erimescu i-a asigurat, pe elevi, dascăli şi părinţi deopotrivă, de întregul sprijin al Poliţiei, declarând că siguranţa în şcoli constituie o prioritate pentru această instituţie, care va lua toate măsurile în acest sens.

„Sunt din nou emoţionat la acest început de nou an şcolar, vă doresc succes şi să aveţi un drum plin de împliniri, în această clădire care, în curând, va sărbători centenarul şi unde, elevi şi cadre didactice, au creat spiritul pe care mie îmi place să îl numesc «Spiritul Traian Doda». Pe lângă numele unui om de o probitate morală deosebită, acest spirit înseamnă multă muncă, din partea elevilor şi a profesorilor, înseamnă ore petrecute în această şcoală, dar mai înseamnă şi lucruri plăcute, iubiri mărturisite şi nemărturisite pe coridoarele liceului, înseamnă distracţie, toate acestea reunite în spiritul acestei şcoli de care suntem atât de mândri”, a spus directorul liceului, Felix Borcean. El a mai evidenţiat meritele absolvenţilor ultimei promoţii, care a avut un procent ridicat de promovare la examenul de Bacalaureat, şi a declarat că în acest an, chiar înainte de aniversarea centenarului liceului, în urma discuţiilor purtate cu primarul Marcel Vela, a primit asigurări că va fi reabilitată faţada clădirii, după ce, în perioada vacanţei, s-au făcut lucrări în interiorul şcolii.

„Astăzi este o zi specială, pentru toţi cei care abordează un nou început, o nouă provocare, un nou an în care se vor strădui să se mulţumească pe sine, să bucure părinţii, să onoreze profesorii. Indiferent de clasă sau de an, nu este uşor, nu este simplu şi nu este comod, nici pentru elevi, nici pentru părinţi, nici pentru cadrele didactice. Dar, de fiecare dată, iată, de 100 de ani, toţi cei care au trecut prin acest liceu – elevi, părinţi, profesori – şi-au făcut cu cinste datoria, s-au străduit, au ctitorit personalităţi, au sculptat caractere care au făcut cinste nu numai Liceului «Traian Doda», nu numai municipiului Caransebeş, au făcut cinste Banatului şi României. Această şansă pe care o aveţi azi aici, elevi de la clasa întâi, până la clasa a douăsprezecea, este o şansă de care trebuie să profitaţi, pe care trebuie să o fructificaţi, pentru că voi, indiferent când începeţi şi când veţi termina, veţi duce mai departe această tradiţie, care are 100 de ani”, a spus primarul municipiului, Marcel Vela, el însuşi absolvent al Liceului „Traian Doda”.

Cursurile semestrului întâi al acestui an şcolar se vor încheia vineri, 20 decembrie. În perioada 2-10 noiembrie, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

Vacanţa de iarnă va începe sâmbătă, 21 decembrie, şi se va încheia duminică, 5 ianuarie 2014. Cursurile vor începe luni, 6 ianuarie 2014, şi se vor încheia vineri, 31 ianuarie 2014. 

Vacanţa intersemestrială este prevăzută să înceapă sâmbătă, 1 februarie 2014, şi se va încheia duminică, 9 februarie 2014, cursurile semestrului al doilea desfăşurându-se de luni, 10 februarie 2014, până vineri, 11 aprilie 2014. 

Vacanţa de primăvară este cuprinsă între 12 şi 22 aprilie, iar cursurile se vor desfăşura din 23 aprilie până pe 20 iunie.

Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 21 iunie 2014, şi se va încheia duminică, 14 septembrie 2014. 

Săptămâna 7-11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este săptămână dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul Programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, având un orar specific. 

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2013-2014 se susţin, de regulă, până la data de 20 decembrie 2013, iar cele din semestrul al doilea – până la data de 23 mai 2014. 

Mădălina DOMAN

Bogdan NAUM