Miercuri, 6 iulie, membrii lotului echipei ,,Scorilo-Autocatania” Caransebeş s-au reunit, pentru prima oară de la încheierea campionatului 2010-2011, la stadionul din ,,Balta Sărată”, în vederea începerii pregătirilor pentru abordarea următoarei ediţii a Ligii a III-a. Au răspuns la apelul conducerii marea majoritate a jucătorilor, bineînţeles, cu excepţia celor la care staff-ul tehnic a renunţat: Flori, Coman şi Păvălan. Să mai spunem că, în urma unui sondaj făcut pe pagina de Facebook a echipei, printre fanii formaţiei, aceştia l-au desemnat pe Ioan Feneş (5 goluri), drept cel mai bun jucător al sezonului trecut. (S. Rogoz)