Domnule Preşedinte Sorin Frunzăverde,
Vă scriu acest memoriu în calitatea mea de ,,Cetăţean de Onoare” al municipiului Caransebeş, inginer calculatoare, alpinist cu experienţă şi realizări internaţionale în Himalaya, Polul Nord, Alaska, Anzi, Caucaz, Alpi, Patagonia etc., absolvent al Şcolii de Schi şi Alpinism Chamonix, absolvent al mai multor şcoli de alpinism şi salvamont din România, şef al Formaţiei Salvamont Caransebeş în perioada 1995-2000, ocupant al locului I la Raliul formaţiilor Salvamont de la Sinaia, Preşedinte al Clubului Montan Caransebeş, şi lista poate să continue.
De mai bine de trei ani sunt hărţuit sub tot felul de forme, inclusiv în instanţă, de către doi angajaţi ai Consiliului Judeţean Caraş-Severin, respectiv Tiberiu Felber şi Gheorghe Elade, sprijiniţi de aproape de un consilier municipal PDL din Caransebeş, pe nume Matei Armaş. De altfel, aceştia sunt implicaţi şi în cercetări penale cu privire la fals şi uz de fals.
Îndrăznesc să vă rog să urmăriţi şi să analizaţi compatibilitatea celor doi vizavi de fişa postului ,,salvator montan” (care prevede printre altele: comportament exemplar, pregătire fizică, vârstă potrivită, experienţă montană etc.). Cei doi au fost văzuţi în nenumărate cazuri sub influenţa băuturilor alcoolice (Elade, chiar în seara rătăcirii soţilor Gruia în Masivul Ţarcu, când salvamontiştii au intervenit după 15 (CINCISPREZECE) ore de la constatarea dispariţiei! Vă amintesc cu respect faptul că în statutul formaţiei Salvamont există obligativitatea patrulării în zonele turistice din subordine, deci automat Cuntu-Ţarcu, zona nefericitului accident mortal).
Elade şi Felber sunt în acelaşi timp şi membri (chiar secretar şi preşedinte) într-o organizaţie neguvernamentală ce creează o concurenţă neloială Serviciului Public Salvamont.
Noi, cei care ne ocupăm îndeaproape de munte şi turism montan, semnalăm o legătură extrem de riscantă între calitatea deplorabilă a acestor membri Salvamont şi dorinţa de creştere şi promovare a turismului în judeţul Caraş-Severin.
Salut cu respect şi apreciere intenţia D-voastră şi a Consiliului Judeţean de a dota Serviciul Public Salvamont, este nevoie de aşa ceva; însă reclam o MARE lipsă de calitate umană la unii reprezentanţi ai acestui serviciu, şi care nu poate fi corijată prin surplus material.
Atitudinea acestor pseudosalvamontişti aruncă o lumină negativă asupra instituţiei pe care o conduceţi şi induce o puternică temere şi reţinere în rândul reprezentanţilor şi beneficiarilor din turism.
Experienţa şi şansa de a vizita locuri binecuvântate de normalitate mă obligă să reclam cele prezentate, în scopul remedierii imediate a acestora.
Închei acest memoriu cu speranţa că cele prezentate au fost luate la cunoştinţă şi că vor aduce o anume vindecare a sistemului Salvamont Caraş-Severin. Şi să nu uitam că, în multe ţări, salvamontistul este un model de urmat pentru cei mici. De ce nu ar fi şi la noi ?
Cu respect, Cornel GALESCU