Scrisoare deschisă
Domnului Ion Marcel Vela,
Primarul municipiului Caransebeş
Din presa locală – ,,Caraş-Severinul în 7 zile” –, am aflat cu o bucurie greu de mărturisit că, în cadrul unui eveniment consacrat dezvoltării şi îmbunătăţirii urbane moderne din România, Agenţia ,,O.S.C.” a organizat recent cea de a VIII-a ediţie a Conferinţei ,,Urban Concept – Dezvoltarea Urbană Modernă în România”.
În urma evoluării tuturor dosarelor înscrise în competiţie, juriul – format din specialişti în domeniu – a decis ca municipiului Caransebeş să îi revină premiul ,,Urban Concept 2010”, iar Primarului său, Ion Marcel Vela, Diploma şi Premiul ,,Oameni – Localităţi – Lumină 2010”.
La înmânarea acestui prestigios trofeu, mă alătur şi eu edilului-şef al municipiului Caransebeş, Ion Marcel Vela, care a spus: ,,… suntem mândri şi ne simţim onoraţi pentru acordarea acestei distincţii comunităţii noastre”.
Ca şi cetăţean al acestei obşti, dar mai ales în calitatea de ,,Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş”, mă simt pătruns de aceleaşi simţăminte de înalt civism.
Felicit şi doresc întregului colectiv condus cu pricepere de către edilul său şef, Ion Marcel Vela, să aibă în continuare putere de muncă, astfel încât numele municipiului Caransebeş să lumineze ca un stâlp de reazem al istoriei acestei ţări!
Nicolae NICOLAE,
Pensionar,
Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş