„Ani de zile ne-aţi învăţat şi ne-aţi pretins să respectăm normele de civilizaţie urbană, de curăţenie şi înfrumuseţare a străzilor, spaţiilor verzi şi a parcurilor municipiului.
Peste timp, remarcăm aspectul modificat în rău pentru municipiu şi vecinătăţile acestuia.
A venit vremea ca noi, copii, adolescenţi, să sesizăm necesitatea intervenţiei tuturor, prin voluntariat, pentru redarea curăţeniei municipiului.
Ne-am dori o aşezare fără pet-uri, fără hârtii, fără mucuri de ţigări, fără resturi menajere, fără gumă de mestecat pe pavaj, fapt pentru care vă solicităm sfaturile şi ajutorul. Este oraşul tuturor, nu numai al voluntarilor.
Numai aşa, cu toţii am avea un municipiu european, curat, cu flori şi copaci în faţa caselor.
Ajutaţi-ne în acţiunile noastre, astfel încât Caransebeşul să fie un oraş nepoluat, cu multe spaţii verzi curate pentru voi, noi şi copiii noştri!“.
Aşa ar suna scrisoarea deschisă a voluntarilor care au ieşit în 28 septembrie să înlăture o parte din deşeurile din cartierele Caransebeşului, în cadrul proiectul naţional de ecologizare „Let’s do it, Romania!”. Aflată la a patra ediţie, acţiunea a scos în stradă, echipaţi cu saci menajeri şi mânuşi, peste 250 de elevi şi cadre didactice din toate şcolile oraşului. Fiecărei şcoli i-a fost atribuită o zonă, un cartier în care să încerce, prin prezenţa lor, să repare în câteva ore puţin din ce a stricat în timp îndelungat indiferenţa concetăţenilor certaţi cu ecologia şi spiritul civic.
Nu putem să nu remarcăm că Transal Urbis face tot ce poate pentru a păstra oraşul curat, însă sunt locuri unde nu poate intra să ecologizeze şi, chiar dacă o face, nu se poate pune împotriva lenei unora de a merge până la ghenele amplasate la vedere în fiecare cartier. De câte ori vedem tineri şi bătrâni aruncând la un metru de tomberoane, direct pe jos, pet-uri şi ambalaje?! Ce le putem face? Dacă le atragem atenţia politicos, ni se răspunde cu injurii.
„Nu ştiu dacă mai ţine de educaţie sau de rea-voinţă…”, au comentat, minunându-se, voluntarii, ridicând dintre blocuri chiar şi obiecte de îmbrăcăminte cu clame prinse de ele, sticle, pături şi lista s-ar mai putea lungi… Copiii adunau de zor ambalaje, locatarii blocurilor se uitau de la ferestre la ei. Ba chiar au fost poftiţi şi-n spatele blocurilor, fiindcă de acolo aveau ce aduna. Important pentru ei, cetăţenii, era faptul că în faţa blocului era curat…
Alina PETRIN, voluntară