,,Moştenirea” Mariei Theresia, de la Slatina Timiş
Mă aflam în Biserica Romano-Catolică din Slatina Timiş, la înmormântarea mamei soacre, când, deodată, ceva mi-a atras atenţia, ceva ce nu mai văzusem la nicio biserică catolică până atunci. Fiind cu fiul meu, Florin, şi cu verişorul primar al soţiei, Petru Radici, l-am întrebat pe cantorul bisericii, Ilie Neagu (vecin cu noi), ce reprezintă acel lucru. Ne spune că se numeşte Cronogramul acestei biserici. Traducându-ne în mare ce scria acolo, ne-a mai povestit şi tot ce veţi citi în continuare. Cele scrise în Cronogramul respectiv au fost verificate şi traduse de preotul paroh din Caransebeş, dr. Martin Neagu, fiu, şi el, al comunei Slatina Timiş.
Această biserică a fost ridicată între anii 1739-1740, de către Împărăteasa Elisabeta, soţia Împăratului Carol al VI-lea al Austrei, în amintirea unui eveniment petrecut aici. Marele duce Francisc, soţul Mariei Theresia, moştenitoarea Tronului, împreună cu fratele său Carol, se aflau în fruntea Armatei austriece care lupta împotriva turcilor. În ziua de 29 iunie 1738, au ajuns la Domaşnea şi aici au făcut o zi de repaus. Ducii au folosit acest timp pentru recunoaşterea terenului şi, cu această ocazie, au organizat o mică vânătoare. În apropierea Muntelui ,,Turcii morţi”, ei s-au rătăcit. Imediat, fruntaşul Petru Vancea a plecat în căutarea lor şi i-a găsit în apropiere de Luncaviţa, dar nu s-au putut întoarce pe acelaşi drum, deoarece, între timp acesta fusese ocupat de turci.
Ca urmare, Petru Vancea a pornit cu ducii spre Semenic. De aici, mergând peste ,,Culmea Tâlvii – Izvorul Timişului” şi coborând pe pârâul Slătinioara, au ajuns lângă localitatea Slatina. De aici, ei au zărit trupele împărăteşti pe ,,Câmpul Fomii”. Ducii, după ce s-au văzut în afara oricărui pericol, s-au odihnit pe o piatră mare, care se înălţa din pământ. Drept mulţumire faţă de Atotputernicul ocrotitor al celor doi rătăciţi, ei au promis să zidească o capelă, iar piatra pe care s-au odihnit să fie inclusă în temelie.
Capela a fost terminată şi sfinţită în anul 1740. A fost folosită ca Biserică Parohială, deoarece vechea biserică a fost arsă în timpul războiului cu turcii. În anul 1771, lăcaşul de cult a fost profanat prin vărsare de sânge. Ca urmare, la porunca Împărătesei Maria Theresia, biserica se resfinţeşte în acelaşi an şi se aplică pe zidul ei Cronogramul care se găseşte şi astăzi în biserică.
Mărturii referitoare la Credinţa Romano-Catolică din Slatina Timiş
Între anii 1828-1848, în Slatina Timiş a activat ca paroh Pr. Josef Nowak, care a întocmit o istorie a acestei comunităţi. În această istorie, printre altele, scrie: ,,… Despre felul cum a fost convertit acest popor valahic la credinţa romano-catolică cu toată silinţa pe care şi-a dat-o parohul de mai sus, în cercetarea documentelor nu a putut afla nicăieri ceva autentic. Cei mai bătrâni din această comunitate, care au atins vârsta de 80 de ani şi chiar mai mult, au declarat că credinţa romano catolică a fost mărturisită de toate generaţiile, de care ei nici măcar nu-şi mai amintesc. Aşadar, este falsă părerea susţinută de unii, că slătinarii, cu ocazia războiului turco-austriac din 1738-1739, ar fi conspirat cu turcii şi fiind înfrânţi, fuseseră condamnaţi la moarte şi că din acest supliciu ar fi scăpat numai îmbrăţişând religia romano catolică, mărturisindu-şi astfel supunerea faţă de împărat. Încă înainte de sus-numitul război turc, slătinarii mărturiseau deja credinţa catolică, aşa cum dovedesc matricolele acestei Parohii, care îşi au începutul încă din anul 1725”.
Ştefan ISAC
