Școala și Biserica au jucat un rol de prim rang în mișcarea de emancipare națională și în trezirea conștiinței naționale la românii din Transilvania. Învățământul din Transilvania, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul sec. al XIX-lea, a cunoscut o dezvoltare favorizată în special de lupta națiunii române pentru afirmare și de împrejurarea că Reformismul iosefin sprijinea răspândirea științei de carte, creându-se acum o bază legislativă care urmărea să primească aplicabilitate în raport cu realitățile istorice și constituționale ale fiecărei provincii. În acest climat se va publica la Viena, în anul 1777, Ratio Educationis, legislație școlară bazată pe rolul important pe care îl vor avea inspectoratele școlare, dar care s-a aplicat concret la români doar în Banat. Varianta transilvăneană va fi Norma Regia, apărută în anul 1781, care, comparativ cu Ratio Educationis, avea un nivel calitativ mai scăzut, cu orientare spre învățământul confesional, tendință vizibilă de altfel și în ediția din anul 1820. Prin Edictul de Toleranță apărut tot în anul 1781, se dădea drept oricărei comunități naționale cu peste 100 de membri să-și ridice biserică și școală. Biserica, prin preoții săi, a contribuit la păstrarea credinței și a tradiției, contribuind la păstrarea identității naționale și spirituale a românilor din Transilvania, provincie din care au făcut parte Bucova, Băuțarul Superior și Băuțarul Inferior, până în anul 1950.
Școala confesională din Bucova Prima mențiune a școlii din satul Bucova datează din anul 1795, când frecventau cursurile școlii trei băieți și zece fete, limba de predare fiind limba română. Numele primului învățător care s-a păstrat este al preotului Ion Albulescu, care a predat între anii 1850-1855. I-au urmat, între anii 1855 și 1913, învățătorii Rusalin Albulescu, Ioan Pantea, Ioan Bernat, preot Iustin Țarină, Ioan Itul, Dumitru Recean, Remus Aglicer, Augustin Pop Bociat, Valeriu Rusu și George Bota. Școala din satul Bucova a fost școală confesională unită, activitatea acesteia desfășurându-se sub conducerea preoților din localitate. Din anul 1878, cursurile școlii s-au desfășurat într-un edificiu de piatră ridicat pe spesele comunității bisericești, concomitent sporind și numărul elevilor care frecventau cursurile școlii, la 139. În anul 1911 s-a deschis o a doua școală pentru romi, unde frecventau cursurile un număr de 53 de elevi, din 191 de copii de vârstă școlară. În perioada interbelică a continuat să se acorde o atenție deosebită învățământului de la sat. În anul 1924, frecventau cursurile Școlii primare din satul Bucova un număr de 93 de elevi, repartizați în patru clase, sub conducerea directorului școlii, Ion Groj. Numărul copiilor care frecventau cursurile școlii va crește simțitor, ajungând la 210 elevi în anul 1932.
Școala confesională din Băuțarul Superior Școala confesională din localitate și-a deschis porțile în anul 1856, dată până la care elevii frecventau şcoala din Băuţarul Inferior. Primii învățători au fost Nicolae Albulescu (1856-1857), Rusalin Albulescu (1857-1858) și Gheorghe Bugariu (1862-1872). În 1865, Şcoala comunală a devenit confesională, iar în anul 1872 a fost desființată. Între anii 1876 și 1890, a existat o singură instituție de învățământ pentru satele Băuțarul Inferior și Băuțarul Superior, titulari fiind dascălii din primul sat. În școala nouă, dată în folosință în anul 1890, au predat, potrivit „Șematismelor” Episcopiei Lugojului, Alexandru Hossu (1890-1892), Corneliu Iubaș (1892-1893), Beniamin Densușianu (1893-1894), Dumitru Mănuțiu (1894-1902), Simeon Idvorean (1902-1904), Silviu Barbescu (1904-1905), Florian Gliga (1905-1907), Nicolae Suciu (1907-1910), Alexandru Peștean (1910-1911) și Ana Lupan (1911-1913). ,,În 1913 s-a pus fundamentul şi s-a ridicat pereţii şi acoperişul şcolii măreţe ce împodobeşte comuna Bouţarul Superior. Mari au fost eforturile întregului popor, dar cu ajutorul lor s-a obţinut materialul de lemn, piatră, var, nisip, cărămidă şi umplutură. Ioan Prekop din Caransebeş a dat 10.700 cor[oane] în trei rate. Edificiul şcolar s-a terminat în anul 1914”, după cum se arată în Arhiva Parohiei Ortodoxe a Băuţarului Superior.
Școala confesională din Băuțarul Inferior Începuturile Școlii confesionale din localitate se pot stabili în preajma anului 1830. Închisă între anii 1872 și 1876, la redeschidere a preluat și învățăceii din Băuțarul Superior. Pentru măiestria cu care locuitorii celor două comune au reuşit să rezolve problema şcolară, dăm câteva rânduri din Cronica parohială: „De prin 1872, ambele sate (Băuțarul Inferior și Băuțarul Superior) au închis şcoala din lipsă de învăţători, până în 1876, când a preluat-o învăţătorul teolog în Băuţarul Inferior şi pruncii din Băuţarul Superior alergau acolo la acesta, fiind aplicaţi la acea şcoală de protopopul fostului învăţător George Bugariu, nefiind edificiu şcolar în Băuţarul Superior au stat până în 1882 când cu ocaziunea vizitei comisiei episcopiei Ilustru Dr. V. Mihaly a dispus, ca de aici încolo să fie aplicat învăţătorul pentru ambele sate până când se va edifica propria şcoală. În anul 1877 în urma dispoziţiunilor mai înalte ne-am ridicat şcoală proprie în Băuţarul Inferior, susţinând noi şcoala şi ne-am strâns suma de 200 fl[orini], până în anul 1895 când s-a plătit salariul annual de 300 fl[orini], până în anul 1898. În anul 1894 s-a îngrădit intravilanul şcolii. Prin anul 1898 s-au făcut bănci şi o tablă neagră; rechizite şcolare şi în fiecare an s-au preocupat material pentru copii tot din banii şcolii. În 20 octombrie [1894], în urma Ordinului sub nr. 1418 a.c., mult onoratul domn Nicolae Muntean administrator protopopesc vine la faţa locului pentru calandarea întregului edificiu şcolar nou, conf[orm] Protocolului”.
Până în anul 1913, când s-a finalizat completa monografie ecleziastică a Vicariatului Greco-Catolic al Hațegului, îndrumătorii sutelor de elevi care i-au trecut pragul au fost dascălii Ianeș Olar, Dimitrie Albulescu, Nicolae Albulescu, Sebastian Raca, David Aglicer, Dimitrie Măniuţ, Ioan Itul, Nicolae Savici, Nicolae Câmpean, Ioan Pop Reteganul, Alexandru Cozmuţa, Simion Câmpeanu, Nicolae Mateica, Gavriil Paşca, Ioan Zepa și Elena Oltean. În anul 1919, Școala din Băuțarul Inferior a fost integrată în sistemul învățământului de stat.
Școala și Biserica din Băuțarul Inferior Școala și Biserica din Băuțarul Inferior merg mână în mână, învățătorii și preoții îndrumând și menținând vie credința și tradiția elevilor și credincioșilor din această comunitate. Astfel, între anii 1900-1903 ia ființă Corul de copii al Bisericii din Băuțarul Inferior, sub îndrumarea învățătorului Simion Câmpeanu. Apoi, prin purtarea de grijă a preotului-paroh Romul Raca, colaborator apropiat al cunoscutului folclorist ardelean Ioan Pop Reteganul, se înființează în anul 1908, sub îndrumarea învățătorul Ioan Zepa, Corul mixt, compus din adulți (femei și bărbați), pe trei voci, cu partituri de Ioan Vidu, condus apoi de învățătorul Enache Gheorghe Camber. Prea cucernicului părinte i-au urmat, la pupitru, ca dirijori, învăţătorii Septimiu Câmpianu și Ioan Diaconescu. Între anii 1937–1940, învățătorul Ioan Diaconescu întărește Corul mixt, adăugând și alte partituri noi din cântările Sfintei Liturghii.
Romulus FRÎNCU
