În această perioadă, au fost demarate lucrări de modernizare şi asfaltare a străzii principale din localitarea Mâtnicu Mare, a Străzii Muzicanţilor din Maciova, şi a străzilor din Prisaca şi Zăgujeni, ne-a informat primarul comunei, Daniel Boambeş.
Proiectul este finanţat cu fonduri de la bugetul local, contractul pentru execuţia lucrărilor fiind încheiat în urma licitaţiilor publice şi a finalizării contestaţiilor, încă din noiembrie 2012.
„Dorinţa de a fi cât mai aproape de concetăţeanul meu mă îndeamnă să mă zbat să găsesc soluţii pentru a rezolva problemele şi a mulţumi cât mai mulţi locuitori ai comunei. Din acest motiv, au fost demarate lucrări în mai toate localităţile comunei, lucrări de reparaţii şi renovări ale unor construcţii publice, construirea de noi clădiri publice, asfaltarea şi modernizarea străzilor localităţilor. Am întârziat cu emiterea ordinului de începere a lucrărilor de asfaltare a străzilor din localităţile comunei, în speranţa că bugetul local ar fi fost suplimentat şi cu alte fonduri, şi am fi putut realiza asfaltarea mai multor străzi din localităţile comunei noastre. Dar să sperăm că viitorul va fi unul mai bun pentru toţi şi au să fie resurse financiare pentru a asigura toate condiţiile pentru fiecare cetăţean”, a spus Daniel Boambeş, primarul comunei Constantin Daicoviciu.