Se inaugurează Centura!


Centura de ocolire a municipiului Caransebeş urmează să fie inaugurată joi, 22 decembrie, respectându-se astfel termenul de finalizare. Şoseaua are o lungime de peste 12 kilometri şi cuprinde trei pasaje, trei poduri şi patru viaducte, ce traversează râurile Timiş, Sebeş şi Zlagna, dar şi calea ferată.

Principalele avantaje ale construcţiei variantei de ocolire Caransebeş constau în prevenirea apariţiei aglomerărilor de trafic în municipiu, asigurarea protecţiei mediului şi a sănătăţii populaţiei, prin reducerea poluării fonice, reducerea volumului de praf antrenat, precum şi a noxelor eliminate de mijloacele de transport, dar şi îmbunătăţirea siguranţei circulaţiei, prin transferul traficului naţional şi internaţional în afara localităţii.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproape 33 de milioane de euro, 75 la sută din această sumă fiind suportată de Uniunea Europeană, iar restul reprezentând contribuţia Guvernului României. (C. Senco)