Cercetători de la Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță, împreună cu colegi de la Academia Română – Filiala Timișoara continuă cercetările arheologice de pe Muntele Mic, în locul numit Valea Vâlsanului.
Colectivul este format din prof. univ. dr. Florin Drașovean de la Timișoara şi cercetătorii Adrian Ardeț și Iulian Leonti, de la Caransebeș.
„Anul trecut am întrerupt cercetările, din cauza unor lespezi mari de piatră care au căzut și nu am mai putut verifica ceea ce am descoperit în 2017, iar anul acesta, prin bunăvoința domnului Romulus Ioan, director executiv la TMK Reșița, am primit uneltele necesare spargerii acelor dale pentru a putea merge mai jos de locul unde a fost descoperită în 2017 acea inscripție cu două grupe de petroglife, o formă de artă simbolică primitivă. De când sunt nu se cunoaște cu exactitate, probabil de la începutul mileniului I”, ne-a declarat prof. univ. dr. Florin Drașovean.
Cei trei specialiști lucrează în aceste zile în speranța că vor descoperi și alte elemente care să ajute la datarea inscripției, informează Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş.
Inscripția a fost descoperită de renumitul alpinist Cornel Galescu, într-o scurtă expediție în Munții Țarcu, el anunțând specialiștii muzeului referitor la acest eveniment. La rândul său, cercetătorul Adrian Ardeț a vorbit cu colegii de la Cluj-Napoca, aceştia realizând un mulaj din cauciuc siliconat de pe această inscripție, care se află în patrimoniul Muzeului caransebeşean. (B. Meteş)